2 octombrie 2024
ActualitateVeteran de război sărbătorit la 101 ani de viață

Veteran de război sărbătorit la 101 ani de viață

Casa din satul Drăgușani (Parava) a ultimului veteran de război în viață din această localitate, Ion V. Chelaru, s-a umplut zilele trecute de rude și de prieteni care au venit să-l sărbătorească la împlinirea frumoasei și impresionantei vârste de 101 ani. Alături de cei prezenți au venit și președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR), gl. fl. aer. (rtr) Vasile Florea, președintele și prim-vicepreședintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, Dănuț Voicu și Cristinel Aioanei, primarul Costel Dediu și preotul paroh Ionuț Negoiță.

Din partea Subfilialei Cultul Eroilor Parava, venerabilului veteran sărbătorit i-au fost aduse în dar un tort aniversar și un frumos buchet de flori.



„Vă iubim mult și vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi!” – i-au transmis reprezentanții subfilialei sărbătoritului.

Primarul Costel Dediu a venit cu o „Stea a recunoștinței”, într-un un tablou după modelul celebrelor stele de pe aleile celebrităților din lume, gl. fl. aer. (rtr) Vasile Florea a adus o Diplomă aniversară din partea Filialei Bacău a ANVR, iar Filiala Cultul Eroilor Bacău i-a conferit sărbătoritului o Diplomă de prețuire „pentru întreaga viață trăită sub semnul cultivării patriotismului, pentru activitatea de cinstire a eroilor neamului și a identității naționale a poporului român, pentru contribuția la luptele purtate de Armata Română în timpul celui de Al Doilea Război Mondial”.

De asemenea, părintele Ionuț Negoiță i-a dăruit veteranului icoana „Roata vieții”, o reprezentare a timpului parcurs într-o viață, a principalelor lui etape, simbolizate prin șapte ipostaze ale acestei vieți, de la copilul de 7 ani, la unchiașul de 75 de ani.

„I-am dăruit veteranului nostru și familiei sale – a spus gl. fl. aer. (rtr) Vasile Florea – și o carte pe care am scris-o sub egida ANVR. Copiii și nepoții lui să fie mândri de el, pentreu că veteranul de război Ioan Chelaru este un blazon al familiei. Generația sa a deschis drum României spre statutul de țară liberă și independentă în comunitatea europeană. Îi acordăm tot respectul și considerația noastră. La mulți ani!”.

Însă, de Ziua Veteranilor de Război, pe 29 aprilie, soldatul (rtr) Ion. V. Chelaru de acum va fi înaintat, onorific, la gradul de sublocotenent. Iar pe 31 ianuarie – a anunțat primarul Costel Dediu – Consiliul Local îi va conferi și titlul de cetățean de onoare al comunei.

Sărbătoritul a făcut și el un surprinzător cadou celor prezenți, atunci când a recitat, clar, o poezie pe care o învățase din copilărie. Prim vicepreședintele Cristinel Aioanei ne-a amintit, atunci, primele versuri dintr-o poezie dedicată veteranilor de război tot de un veteran, col. (rtr) Gheorghe Lăcătușu: „Se sting veteranii, lăsaţi în uitare, / Încet, în tăcere şi-n lacrimi, se sting. / Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare / Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng! / Priveşte-i! Mai mişcă! Mai sunt încă vii! / Şi-aşteaptă să sune… un ultim atac, / Căci astăzi sunt iarăşi în linia-ntâi / Şi-aşteaptă semnalul. Şi rabdă. Şi tac.”

Ion V. Chelaru, din comuna Parava, a fost luat, pe 10 februarie 1942, la armată. Ca el au mai îmbrăcat haina militară și alți trei frați dintre cei nouă ai familiei Chelaru. Pe front a hălăduit de la Nistru până în Munții Tatra. „Am plecat pe front împotriva rușilor și ne-am întors după ce am luptat împotriva nemților – spunea veteranul. Noaptea de 10 mai 1945 nu pot să o uit. Ne-a prins în Cehoslovacia. Grozavă noapte a fost, brăzdată de mulțime de trasoare, dar războiul era gata”.

Dănuț Voicu: – „Parava are câteva repere privind comemorarea și slăvirea eroilor României. La intrarea în comună este un monument al tuturor eroilor, sfințit în anul 1999, pe care sunt trecute numele a 116 eroi (șase din Războiul de Independență, 67 din Primul Război Mondial și 43 din Al Doilea Război Mondial). Monumentul a fost construit pe locul unei troițe din 1939, care în 1989 a fost donată Primăriei și Consiliului Local Parava. Dar tot în Parava este un complex monumental în satul Teiuș (o troiță, o fântână și o capelă), unde sunt numele a 32 de eroi din ambele conflagrații mondiale. Noi îi dorim venerabilului Ion V. Chelaru să se bucure de sănătate și, așa cum a promis și la aniversările sale precedente, să ne aștepte să sărbătorim împreună și în următorii ani.”



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img