15 noiembrie 2024

Vești bune despre „Insulă”, „Centură” și DN 12B

Liderii social-democrați s-au întâlnit, duminică, la Centrul de Afaceri și Expoziții în ședința Comitetului Executiv, care a fost urmată de o conferință de presă organizată de senatorul Dragoș Benea, președintele județenei PSD. La întâlnirea cu ziariștii au participat Lucian Șova, ministrul Transporturilor, deputații Theodora Șotcan, Elena Hărătău și Costel Dunava, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, și Silviu Pravăț, vicepreședinte. Dragoș Benea a explicat care a fost temele abordate de Comitet: activitatea filialelor, „săptămâna politică de la București” și stadiul investițiilor din județ. Comitetul a decis că 14 organizații PSD, între care cele din Bacău, Buhuși, Dărmănești, Comănești și Tg Ocna, care nu au organizat alegeri în 2018, fiind în afara celor doi ani prevăzuți în statut, vor fi conduse de interimari până la scrutinul din 2019.

Centura ar putea scăpa de contestații



„Veștile bune au venit din zona validării licitației la Aeroport, așteptăm să ne ținem de cuvânt cu validarea licitației pentru decolmatare în decembrie și sperăm ca și Asociația Bazinală de Apă Siret să se țină de cuvânt”, a declarat Dragoș Benea. Pentru corpul vechi al Spitalului Județean de Urgență, care va fi reabilitat de Compania Națională de Investiții, a fost declarat câștigătorul și, dacă nu vor fi depuse contestații, foarte curând vor începe lucrările. Despre varianta ocolitoare a vorbit ministrul Transporturilor: „În legătură cu centura Bacăului, așa cum se întâmplă și la alte astfel de proceduri, există un lanț al contestațiilor, acest lanț este la capătul său și, în mod pur teoretic, există o cale legală pe care nu știm dacă antreprenorul pierzător o va mai folosi.”

Există informații că acest antreprenor și-a pierdut calitatea de ofertant din motive tehnice, a mai spus Lucian Șova. „Eu apreciez că în cursul lunii decembrie vor fi întrunite condițiile legale pentru semnarea acestui contract și am încredere că cel mai puternic antreprenor din România va purcede la lucru, mai întâi la proiectare, apoi și la execuție”, a precizat ministrul Transporturilor.

Altă atitudine la PNL Bacău

Senatorul Dragoș Benea a anunțat că parlamentarii de Bacău ai PSD s-au alăturat inițiativei senatorului Daniel Fenchiu, PNL, de a promova un proiect de lege pentru finanțarea autostrăzii Bacău-Brașov. „Am luat-o ca pe un semn de schimbare a atitudinii PNL față de PSD. Ultima experiență cu cei de la PNL Bacău este una extrem de dezamăgitoare, în sensul că ei au fost singurii parlamentari care s-au găsit să semneze moțiunea pe Transporturi, în condițiile în care ministrul Transporturilor este din Bacău”, a explicat Dragoș Benea. Acum e altceva, a adăugat liderul PSD Bacău, „noi am fost obișnuiți să fim atacați aiurea de cei din PNL”, iată, însă, că un liberal, Daniel Fenechiu, a venit cu o propunere constructivă și parlamentarii PSD o susțin chiar dacă nu sunt convinși că garantează construirea A13 Bacău-Brașov.

Ministrul Lucian Șova a insistat asupra faptului că autostrăzile Iași-Bacău-Brașov și Iași-Tg. Mureș nu concurează între ele și a vorbit despre studiile realizate la solicitarea CNAIR printr-un program al Băncii Europene de Investiții, studii aflate în lucru și despre care am mai scris. Acestea vor fi gata în două săptămâni și vor arăta care dintre autostrăzi e mai fezabilă din punct de vedere economic, tehnic, ecologic.

Se va circula „rezonabil” spre Slănic Moldova

Întrebat ce se întâmplă cu DN 12B Tg. Ocna – Slănic Moldova, ministrul Transporturilor a explicat că deja a fost reziliat contractul. „A fost o alocare directă pe calamități, conform legii, dar văd că nici pe astfel de contracte antreprenorii nu sunt în stare să termine de astupat o groapă de zece metri. A fost reziliat acel contract, am avut discuții cu șeful regionalei și de luni se vor lua măsuri de urgență pentru securizarea traficului pe un sens, pe acel segment. Apreciez că în două săptămâni cel mult, deși nu este remediată problema, se va putea circula rezonabil având în vedere că în stațiunea Sl. Moldova avem o pârtie făcută de Consiliul Județean care trebuie valorificată”, a declarat Lucian Șova. S-a mai discutat despre activitatea Ministerului Transporturilor, despre măsurilor pe care Lucian Șova le-a luat pentru a pune în mișcare firmele de construcții aflate în întârziere și despre o viitoare dezbatere publică privind criminalitatea în județ.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014