,,Vesel, trist, comic, tragic, tragicomic, tragic contemporan, acestea ar fi măștile mele sub vraja noțiunii scrise și vorbite…”

• Interviu cu dramaturgul Mircea M. IONESCU 

     Prolog… ,,Prețuitul Scriitor și Onorant Prieten, redutabilul Literat Ion Fercu, mi-a trimis un nobil Careu de Idei intersectate, nu cuvinte încrucișate, pe care trebuie să-l rezolv! Pe scurt, pe loc, dintr-o suflare, dintr-o rimă, dintr-o replică mai pe placul meu de dramaturg!… Ceea ce nu-i deloc facil, din moment ce Ideile nu rimează, ele rezonează, când au miză, sens și semnificație, nu circulăm, domnilor, pe contrasens, legați la ochi! Deci, ordonat,  Întrebările lui Ion Fercu, interogația și fermentația în mintea unui Dramaturg…” (M.M.I.)

• Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

– Cuvântul, cu infinitele lui sensuri și semnificații, uneori aplecat spre aberații, a fost și este mereu mesagerul, ca să nu zic pretențios Ambasadorul gândurilor, sentimentelor, rătăcirilor nu doar ale mele. Valoarea lui apare, când apare, în context, uneori și-n subtext, uneori de rămân perplex! Vesel, trist, comic, tragic, tragicomic, tragic contemporan, acestea ar fi măștile mele sub vraja noțiunii scrise și vorbite…

• Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

– De suflet mi-e lipit pe Viață neMoarte numai Bunul Dumnezeu! Restul este o risipire, rătăcire de sentimente, gânduri, rătăciri, ambiții, rânduri șchioape, rime-crime sau paradigme forțate de monden și de Societate…

• Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

– În anul V al Facultății de Filosofie, am avut un curs de Ateism! Care venea după ce-i divinizasem pe Aristotel, Socrate, Platon, Hegel și Kant. Ei bine, un coleg, hâtru bun de radiografii-blitz, mereu la modă comodă, înainte să intre la examenul de Ateism, și-a făcut o cruce mare și a monologat grav, cu voce tare: ,,Ajută-mă, Doamne, să te combat!”… De atunci, mai mereu, în  momente-limită, tot discut în sinea mea cu Bunul Dumnezeu, încercând să-i iau temperatura, să-i aflu sfatul, ca să mă ascund isteț de Sartre și de Diavol…

…Uneori, se pare, nu l-am auzit sau nu m-a ascultat ca lumea! Alteori, mă tem că nu a vrut să mă asculte (sau insulte!), temându-se să nu încerc și eu să-l combat, ca unii filosofi nenăscuți sau, adesea doar închipuiți…

– Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

– Iadul și Raiul sunt metaforele pe care fiecare scriitor sau dresor de cuvinte le acceptă, fără să le merite întotdeauna cu adevărat, în funcție de Personalitatea (cel mai des ne-Eul) respectivului trubadur fără glas și ghitară!

• Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

– Când am conștientizat Momentul, am strigat ca eliberat de-o povară: „Ecce homo!”, amintindu-mi de Evanghelia lui Ioan! Așa, să nu repet și eu, obositor, „Evrika” sau „Fiat lux!” până să ajung la înțelepciunea nedisimulată a dragului nostru Moromete…

• Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?
• Nu aș schimba Nimic, nu aș boci și nici n-aș triumfa la o nouă a Facere a Lumii! Să fie aceea a Extra-tereștrilor, obosiți, scârbiți de actuala Apocalipsă roșie de pe îmbătrânita, fără răspunsuri Terra?!

• Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

– „Et în Arcadia Ego!”… Da, „Și eu am fost în Arcadia!”, și nu pentru că Naționala de fotbal a României, în cel mai frumos moment al Istoriei sale, World Cup’94, sau, mai simplu, Mondialul American, a fost cazată în micul canton californian Arcadia, unde mergeam zilnic, ca ziarist! Nu, domnilor, doamnelor și domnișoarelor, eu arunc și astăzi Ecou în cele patru zări: „Doamne, ce Spectacol pe vremurile studenției mele la Nottara cu piesa rafinatului Horia Lovinescu”, unul dintre profesorii mei clandestini în Dramaturgia de top…

…Altfel, n-aș fi devenit arhitect sau demolator de cuvinte, fraze, Idei, aluzii, de sentimente, nu m-aș fi născut de atâtea ori, printre rânduri, virgule, contrasensuri și sensuri, căutându-mă prin Cetatea Soarelui, unde, pentru mine, în aceste vremuri risipite, „Beethoven cântă din pistol”, iar „La Est de Sud corbii sunt albi și ceasurile nu mai au timp”!

– Și, pentru că această întâlnire a debutat cu un Prolog, se cuvine, ca în Teatru, un Epilog…

Ființă fabuloasă, pragmatică (a așezat pe harta sărbătorilor noastre de suflet, sprijinit de Gheorghe Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, Ziua Dramaturgiei Românești) – dramaturg, patruzeci și trei de volume publicate, tradus în mai multe limbi, seducător comentator radio și TV, manager de reviste de cultură și sport, premiat, printre altele, de Academia Română și Uniunea Scriitorilor din România, cu studii de referință în România și SUA, a absolvit și ,,Academia Vieții, cursuri de zi și de noapte; cinci luni și jumătate în lagăr, la Latina și Roma, circa 14 ani în fascinantul, inegalabilul  Babilon New York”, unde a fost și șofer de taxi: ,,L-am dus pe Anthony Quinn. Era o vineri seară. Era linişte în oraş. Stăteam la rând. Şi-l văd pe Zorba Grecul. Toţi restul merseseră spre limuzine. Anthony Quinn, în nebunia lui frumoasă, urcă în taxiul meu, făcea concurs cu ăştia, care ajunge primul la hotel. Când a intrat, am zis că amețesc: «Eşti grec?»… «Nu, sunt român, dar am văzut filmul de 17 ori»… «Eşti nebun, dă-i înainte!»… Am trecut prin parcul închis, mi-a zis că plătește el, dacă ne prinde. Drumul a fost foarte scurt, două-trei minute. Mi-a dat 50 de dolari, cursă de 2,75. Şi dansa, nebunul. Dansa. Greta Garbo, de exemplu, pe care am dus-o, n-a scos un cuvânt tot drumul şi mi-a dat fix. Un cent n-a fost în plus”…

Și un fragment din piesa sa de teatru ,,Partidul cârpelor de ambele sexe” (în vol. ,,Beethoven cântă din pistol”, București, Editura Palimpsest, 2022, p. 158)…

,,STRĂINUL: Permiteți-mi să termin fraza!… După aproape două decenii de «experiența mea americană», cred că milioanele de oameni, de oriunde ar fi ei, contaminați de «visul american», ar trebui să meargă un timp să muncească în America, să vadă dacă se pot acomoda, racorda la o nouă viteză de viață! Iar, apoi, să vină să facă America noastră, aici, în țară!

ACTRIȚA: E puțin cinism în afirmația asta, oarecum descurajatoare! Adică, dacă dumneavoastră ați plecat, alții să nu plece?

STRĂINUL: Eu n-am plecat! Am fugit, domnișoară, trecând prin calvarul numit Lagărul de refugiați politici din Latina! Dacă mi-ați da, acum, un milion de dolari, n-aș mai putea repeta experiența! (Bea din paharul cu apă.) Nu opresc pe nimeni să plece în America! Nu eu dau vizele! Încerc, însă, să prezint realitatea de… Acolo nefardată! Să-i pun în gardă pe cei care au curajul să se aventureze în minunatul, dar teribilul « Vis american», ce poate deveni, uneori, foarte ușor, coșmar!… A ajuns o psihoză, cu atâtea puștoaice care vor să se căsătorească, imediat, plătind în valută, fie și cu un old man ca mine, cu cetățenie americană! Nu contează ce le așteaptă, acolo, doar să treacă Oceanul!… De aceea, încerc să explic, total dezinteresat, complexitatea «Visului american»… Care, în primul rând, cere cunoașterea și respectarea legilor acolo! (Bea apă. O fixează.) Ce ziceți despre… Ideea unei distinse domnișoare care mi-a propus, punând jos o sută de mii de dolari, să facem, la New York, un bordel… româno-american?! Ilegal!

ACTRIȚA: Poate voia să sugereze că România de azi este un uriaș bordel!”

Un actor, manager de mari îndrăzneli culturale internaționale, Gheorghe Geo Popa, îi schițează un portret emblematic Omului și Creatorului Mircea M. Ionescu, aventurier de excepție al Spiritului: ,,MMI, bolnavul de adevăr dar și de toate bolile cele cunoscute și necunoscute, și de frumusețea care va salva lumea, adică având credința că leacul este tot în noi, ne învață să pășim în magica sa lume, cu încredere, cu sfială și cu rațiunea ordonatoare acasă, dacă dorim cu adevărat să intrăm în marea carte a recordurilor, care îl definește pe om ca pe o «minune» a tot ceea ce a fost și va fi pe Pământ!”