Vernisajul expozitiei de pictura si fotografie “Dialog”, care a avut loc vineri, la ora 17, la Galeriile Uniunii Artistilor Plastici Bacau, s-a dovedit un adevarat succes si a demonstrat ca bacauanii inca sunt “consumatori” de cultura, de arta plastica. Peste 60 de persoane, printre care oameni de afaceri, de cultura, elevi, dar si prieteni au venit sa admire munca celor trei artisti. Este vorba despre Carmen Poenaru, una dintre cele mai cunoscute pictorite din Bacau si din tara, Renuka Kesaramadu, un artist plastic din India si Ovidiu Ungureanu, artist fotograf. „De ce Dialog? Este o expozitie de grup. Pâna la urma este un dialog intre tari, India – România, un dialog intre artisti, intre pictura si fotografie. Ce ma bucura foarte mult este faptul ca la eveniment a venit foarte multa lume si lume buna a Bacaului. Sunt rare momentele in care vezi atâtea persoane la un vernisaj”, a declarat Dionis Puscuta, presedinte UAP Bacau.
Omul si Universul sunt principalele teme abordate de cei trei artisti. Invitatii au putut admira peste 60 de lucrari, atât rupestre, inspirate din cotidian, colaje pe pânza din diferite materiale, peisaje sau lucrari realizate printr-o tehnica preluata din miniaturile mongole. Si pentru ca succesul vernisajului sa fie sigur, de la eveniment nu putea lipsi si un critic de arta. Carmen Mihalache este cea care a vorbit si a apreciat munca celor trei artisti. Pentru ca Renuka Kesaramadu nu a putut fi prezenta la eveniment, Carmen Poenaru a fost cea care le-a vorbit invitatilor despre lucrarile artistei. “Renuka este un om extraordinar de religios, deschis catre univers si catre persoanele din jurul ei. Seria de lucrari denumita «Sunrise», pe care a trimis-o la invitatia mea, are o semnificatie cu totul aparte, pentru ca rasaritul in India este foarte important. Viata unui om incepe cu rasaritul de soare si tu, ca fiinta umana, ii multumesti soarelui pentru ca ti-a dat o noua zi”, a spus Carmen Poenaru, artist plastic.
Un inceput de drum incunuat de succes
Pentru Ovidiu Ungureanu fotografia este o pasiune in care-si pune tot sufletul si inspiratia. El a reusit sa strânga admiratia si laudele invitatilor pentru lucrarile sale. De meserie marinar, Ovidiu a reusit sa vada in sapte ani ce altii nu reusesc sa vada intr-o viata. Si toate imaginile, peisajele a reusit sa le impartaseasca si celorlalti prin fotografiile realizate. „Pasiunea pentru fotografie nu este de acum, ci de la sfârsitul anilor ‘70, inca din scoala. Am câstigat locul III pe tara, la un concurs de arta fotografica, la Sibiu. Dupa ani de zile am reluat pasiunea asta si mi-am propus sa continui intr-un mod foarte strict. Eu nu sunt un fotograf profesionist, dar imi place fotografia si nu-mi doresc sa ma opresc aici. Vreau sa fac mai mult decât atât”, ne-a povestit Ovidiu Ungureanu. Singurul artist fotograf profesionist din Bacau, Viorel Cojan, este cel care l-a indrumat de-a lungul anilor pe Ovidiu Ungureanu pe acest drum si este cel care a tinut sa-i fie alaturi la prima expozitie personala. „As spune ca este o evolutie fulminanta, cea a lui Ovidiu. Dupa trei participari la expozitiile de grup din filiala Uniunii Artistilor Plastici Bacau, indrazneste o expozitie personala, la un timp foarte scurt si prin calitatea colectiei, prin rafinamentul lucrarilor pe care le aduce, pot spune ca indrazneala lui a dat roade. Este remarcabil insa modul inspirat si plin de farmec cu care a reusit decupeze niste dreptunghiuri din acest Univers luxuriant, care te copleseste prin varietatea si diversitatea lucrurilor fotogenice care exista”, a spus Viorel Cojan.
La un astfel de vernisaj nu puteau lipsi artisti de succes, oameni de vaza ai Bacaului, care ne reprezinta de fiecare data cu mândrie atât in tara, cât si peste hotare. “Fiind vorba despre o expozitie a trei artisti, iata ca de aceasta data are un anume pitoresc, prin prezenta unui pictor bacauan, a unuia indian si a unui artist fotograf tot din Bacau. Este o impreunare, un limbaj comun intre culturi diferite. Este o expozitie interesanta care propune trei viziuni asupra realitatilor in care traim”, a declarat Ilie Boca, artist plastic.
Sinziana Filimon