Suntem de câţiva ani în plin război care se acutizează între „fraţi”. Cine este arbitrul care să păstreze echilibrul ori să medieze? Preşedintele nu mai e demult mediator, ori arbitru, parlamentul este mai mult ca oricând divizat, guvernul contestat şi nici o instituţie nu mai beneficiază de încredere. Încet, încet, Curtea Constituţională şi-a dovedit imparţialitatea soluţionând diferende, creând satisfacţii, dar şi insatisfacţii în egală măsură combatanţilor, fie de o parte, fie de cealaltă parte. Astfel s-a impus ca un arbitru nu numai formal, dar şi informal.
Ultima decizie a CCR din 16.01.2019 a declarat ilegale Protocoalele PICCJ-SRI – pe cel din 2009 semnat de Laura Kovesi, George Maior și Florian Coldea integral, iar pe cel din 2016 semnat de Augustin Lazăr și Eduard Hellvig, parțial. Încă nu avem motivarea, doar dispozitivul hotărârii, care e în sensul că: „A admis sesizarea şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) şi art.9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate – vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale corespunzătoare.”
Măsurile corespunzătoare au şi apărut, unele instanţe au trimis dosarele în vederea reluării dezbaterilor, în procedura de cameră preliminară, prin aducerea în discuţia participanţilor procesuali a deciziei Curţii Constituţionale din data de 16.01.2019 Iar, în Codul de Procedură Penala există pentru dosarele deja soluţionate, calea extraordinară de atac a revizuirii, reglementată de art 453, după care: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.”
Probabil nu toţi cei care vor scăpa nepedepsiţi urmare a încălcării normelor de procedură sunt total nevinovaţi. Numai că, timpul a trecut, unele probe, ce atunci puteau fi administrate în mod legal, au dispărut, iar ei, vor poza în „victime ale sistemului”. Aplicarea legii prin încălcarea ei duce la anihilarea noţiunii de legalitate, iar efectele perverse încep să se vadă. E adevărat că poţi sparge nuci cu microscopul dacă insişti, dar strici instrumentul şi e posibil ca nuca să nu se spargă şi te poți lovi la degete. Cam aşa a fost folosită instituţia SRI când ea avea de fapt altă treabă.
De curând a fost publicată o Decizie CEDO, unde, evident, România a fost condamnată (Cauza Ovidiu Cristian Stoica împotriva României publicată în M.O. nr.42 din 16 ianuarie 2019). Reclamantul a fost trimis în judecată sub acuzaţia de răspândire de materiale obscene, urmare a plângerilor formulate de fosta sa iubită şi mama acesteia. Potrivit autoarelor plângerilor, reclamantul i-a trimis actualului partener al fostei iubite un e-mail conţinând mai multe fotografii care o înfăţişau pe aceasta întreţinând relaţii sexuale cu reclamantul. Aceleaşi fotografii ar fi fost ulterior trimise prin poştă mamei fetei, precum şi prin e-mail colegilor de muncă ai acesteia şi, în sfârşit, fotografiile ar fi fost, de asemenea, puse în cutiile poştale din clădirea în care locuia mama.
Evident, e o cauză banală un conflict între foşti iubiţi. Numai că, la soluţionarea acesteia, administrarea probelor, aşa cum se precizează în preambulul Hot. CEDO pct.13 a fost efectuată de SRI. „Serviciul Român de Informaţii, la solicitarea parchetului, a confirmat că, la 14 aprilie 2010, telefonul mobil al reclamantului fusese folosit în mai multe locuri din municipiul Bucureşti. De asemenea, SRI a precizat că era imposibilă identificarea expeditorului e-mailurilor trimise în mai 2010 colegilor de muncă…” Era oare această cauză de natură a afecta siguranţa naţională, care să justifice solicitarea intervenţiei SRI?
În încheiere, ni se pare potrivit să-l cităm pe Ministrul de Justiţie care, aflând soluţia pronunţată de CCR în 16.01.2019, a declarat unui post de televiziune: „…Justiţia, ştim cu toţii, se realizează sau trebuie să se realizeze în baza legii pe care o adoptă Parlamentul, legiuitorul sau Guvernul, după caz. Organele judiciare, parchet, procurori, judecători, participanţi, nu emit norme juridice cu putere de lege. Mai ştim că organele judiciare nu modifică legea, nu completează legea, nu conferă competenţe judiciare altor autorităţi. Eu, ca unul care trăiesc în sistem, aveam cunoştinţă de aceste abordări care nu sunt conforme cu Constituţia…”
Jurist Adrian M. Ionescu
