Veniţi şi vedeţi!

Primele cuvinte ale lui Isus din Evanghelia sfântului Ioan sunt o întrebare adresată lui Andrei şi Ioan: „Pe cine căutaţi?”, la care ei răspund tot printr-o întrebare: „Doamne, unde locuieşti?” Isus le răspunde: „Veniţi şi vedeţi!” (In 1,38-39).
Problema frământată în duminicile de după Paşti este: Cristos a înviat, dar unde locuieşte? Azi ne invită şi pe noi: Veniţi şi vedeţi!
În primul rând trebuie să fim convinşi de necesitatea dispariţiei lui Isus ca om din mijlocul nostru, aşa cum le-a spus ucenicilor că „este în folosul vostru ca eu să mă duc” (In 16,7), deoarece „În casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri. Merg să vă pregătesc un loc”.
Cunoaşterea adevărată a lui Isus nu poate fi plenară fără cunoaşterea Tatălui şi cunoaşterea Tatălui nu se poate realiza plenar prin vederea umanităţii lui Isus, ci prin ceea ce are de la Tatăl: dumnezeirea.
Când Isus ne spune: „Eu sunt calea”, în mod automat ne spune că noi suntem călători, ne dă garanţia că pe această „cale” nu ne putem rătăci şi că vom ajunge cu siguranţă la ţintă.
Conştienţi de acest lucru, primii creştini s-au numit „parochoi” – călători. Acest nume, care cu timpul, s-a dat unor grupări creştine conduse de un păstor – paroh – şi au format o parohie. Totalitatea parohiilor formează biserica locală şi bisericile locale pe cea universală, în drum spre cea escatologică: împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.
Ne întâlnim personal cu Cristos în această viaţă pe cale intelectuală, când îl cunoaştem ca pe adevărul suprem care ne mulţumeşte mintea şi ca pe binele total care ne mulţumeşte voinţa. Numai că adevărul infinit şi binele total depăşesc capacitatea firii noastre omeneşti şi este de trebuinţă un „dar” – har – din partea Duhului Sfânt, spre a ne capacita supranatural pentru această întâlnire.
Când întâlnirea personală cu Cristos devine „sămânţa” întâlnirilor comunitare în duh de iubire, atunci se simte bucuria întâlnirii personale cu Cristos înviat, căci: „Unde vor fi doi sau trei adunaţi în numele meu, voi fi şi eu în mijlocul lor” (Mt 18,20), fiindcă viaţa trupului mistic este viaţa cea nouă a învierii. Pentru aceasta spunea marele teolog rus, Vladimir Soloviov, că: “Nu avem voie să căutăm plenitudinea lui Cristos în sfera noastră personală, ci în propria lui sferă universală care este Biserica”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu