“Veniti cu Noi”

Un indemn care s-a transformat in timp. A devenit emblema unei miscari de masa, in sprijinul si protejarea naturii, in formarea de caractere in rândul tinerilor. Clubul a luat fiinta in opzeci si sapte, la initiativa unui inimos pedagog, Remus Lupu, si a unui grup de tineri abia intrati la liceul de atunci… “Bacovia”, astazi Colegiul National “Ferdinand I”.

In acel an, echipa proaspat inchegata a participat pentru prima data la o Competitie Nationala de Orientare Turistica si Drumetie. Inimosi si entuziasti, elevii de cinsprezece-saisprezece ani au reusit sa surclaseze cluburi renumite din tara, cu traditie, clasându-se pe locul doi, dupa echipa titrata a studentilor de la “Penicilina Iasi”.

Intâmplarea a facut ca eu sa ma numar printre organizatori. De atunci s-a nascut o prietenie de suflet, care continua si astazi. Pentru ca numarul membrilor a crescut constant, pe 14 mai 1992, Clubul de Turism „Veniţi cu Noi” obţine personalitate juridică ca asociatie, cu un numar de cinzeci si sase de membri fondatori, cu sediul la Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Bacău. Printre categoriile de activitati se numarau: turismul spotiv, expeditiile montane, cicloturismul, marcaje de trasee, igienizari, fotografie, arta plastica. Intre timp activitatile s-au diversificat. Mai multe detalii se pot gasi pe www.facebook.com/veniti.cunoi?frefats .

Anual, membrii de toate vârstele isi dau intâlnire pentru trei zile, la sfârsitul primaverii. Prilej de amintiri depanate la foc de tabara, in zumzetul chitarelor. In ultimii ani, locatia a fost Valea Budului. In acest an, datorita unor motive tehnice, intâlnirea va avea loc pe 13-15 iunie, tot aici. M-am intâlnit cu Remus acum câteva zile. Si cum el este un mare bautor de cafea, ne-am intins la povesti. Atâtia ani, atâtea drumetii, noian de trairi. Prima data ne-am amintit de ursi. Multe patanii. L-am rugat sa povesteasca si pentru “Mondonatura” câteva.

Rucsacul cu povesti

“Acum trei ani, in Bucegi. Era un grup de patru baieti si doua fete. S-au hotarât sa campeze pentru noapte pe marginea unui pârâu, lânga un drum forestier. Alaturi mai era o familie cu o masina de teren. Noaptea a venit ursul. A taiat la capul fetelor cortul cu gheara si a inhatat plasa cu mâncare. A sarit dincolo peste râu, pierzându-se in bezna.

Iti dai seama cum au tipat fetele. S-au trezit toti. Ala cu masina a aprins farurile si a intors-o spre diractia unde a fugit. Pe urs il durea… in coada. Statea si mânca linistit pe celalalt mal, la nici zece metri. Alta si mai tare, patita de «Colonelu’», alias Dan Magdalinoiu, acum mai multi ani, in Piatra Craiului. Tot asa. Si-au pus corturile in jnepenis. Seara a venit ursul. Asta, ca sa-l sperie, cauta ceva sa zvârle spre el.

De unde pietre in cort? Ia bocancul si-l arunca. Ursul a luat bocancul si-a-nceput sa-l roada. La gândul ca o sa sara intr-un picior tot traseul, Colonelul striga: «Bogdane! Du-te si adu-mi bocancul!». Bogdan Rotaru era cel mai tânar din echipa, la prima iesire pe creasta. De unde sa se duca? Pâna la urma i l-a lasat ursul, dupa ce au facut toti galagie. La cât putea de tare, cred si eu”. Sunt amintiri si mai putin placute. Din fericire, in istoria clubului nu sunt consemnate accidente grave. A mai fost câte o entorsa, o julitura.

“Eram in Cheile Cupas (Bicaz) la un concurs organizat de cei de la «Petrodava». Am avut trei zile continue de ploaie. Viitura adusese unde am pus noi corturile un stâlp din lemn, din ala de curent electric, impregnat cu gudron si ulei de creozot. Parea la inceput ca se simte in aer, asa, un iz mai ciudat. Batea si vântul. Apoi n-am mai bagat de seama. Ne-am obisnuit.

Abia când am ajuns acasa ne-am dat seama in ce loc am stat. Toate hainele, corturile, sacii de dormit miroseau de la stâlpul ala. A fost o lectie buna pentru viitor, ca sa fii atent unde iti amenajezi tabara. Si tot o lectie au invatat-o atunci si cei care au participat la proba de Orientare turistica. La start au primit harta cu traseul. Cum ploua tare, toti aveau glugile de la hanorac trase pe cap. Ghebositi, cu harta la piept si busola, sa nu se ude, si-au luat azimutul. Da arbitrul startul si o iau la fuga. Numai ce aud fluierul. «La loc comanda! Unde va duceti? Vedeti c-ati gresit».

Se-ntorc astia inapoi, se mai uita odata la harta, la busola, si vizeaza directia. Când le da startul… o iau tot intr-acolo. «Bai, ia veniti incoace, voi aveti busola defecta.» Verifica busola comparând-o cu celelalte, busola era buna. Ce era, de fapt? La placa de la piept, la hanorac, unde tineau harta, erau trei nasturi de metal. De atunci, niciunul care mai participa la orientare nu mai poarta pe el haine cu capse sau fermoare de metal.”

“Lamâia”, cheia succesului

Legat de probele de alpinism si debutul incepatorului, trebuie amintita aici aventura lui Ciprian Muntele, la prima competitie oficiala. “Abia implinise optsprezece ani si mi-a cerut voie sa participe la un Concurs de orientare, la Lacul Rosu. Bine! Du-te la Sorin Hârjete, Presedintele Clubului, sa te inscrie.

Ajuns acolo trebuia sa faca pereche cu o fata. Se participa la probe in echipe mixte. Se ofera o studenta din Iasi, care-i spune ca a mai facut alpinism, sa-i fie partenera. Trec ei de proba sanitara, recunoasterea florei si faunei, orientare, si ajung la proba de alpinism, in Cheile Bicazului. Când au ajuns la baza peretelui si a vazut fata despre cei vorba, n-a mai vrut sa urce. Era obligatoriu ca unul din echipa sa se catere. «Lasa ca ma urc eu», face Ciprian.

«Pot sa lipsesc trei minute?» Avea lipit pe chitara un semn de incepator, ca cele de la masina. Se duce, dezlipeste semnul si si-l lipeste de fundul pantalonilor. S-a catarat prima oara in viata lui pe un traseu oficial si l-a facut tot, fara pregatire speciala. Iti dai seama ca devenise o atractie. Toti râdeau si ii fotografiau fundul cocotat in corzi.”

Sunt amintiri frumoase si din expeditiile facute in afara tarii, de catre membrii clubului. Cum a fost Turul Europei pe bicicleta, din 2007, realizat de Dan Gârleanu, Sebi Sascau, Daniel Zanescu si Costel Silav. Dan Gârleanu isi aminteste:

“Ajunsesem la Torino. Lasasem bicicletele la hotel si am iesit seara prin oras. Cum eram noi echipati, cu tricolorul pictat pe noi, ne-am oprit sa mâncam ceva la o terasa. Ieseam oricum in evidenta. Ne-au ginit asa un grup de marocani. Au inceput sa se dea pe lânga noi. Deja se uitau la borsetele noastre unde tineam actele si banii. La un moment dat unul intra in vorba, sa afle ce-i cu noi si de unde suntem.

Dar ii simteam ca sunt porniti. Si atunci mi-a venit ideea. I-am spus ca suntem din Ucraina si formam echipa care participa la Campionatul Mondial de Kickboxing. In doua minute nu mai era niciunul lânga noi. Mai rau ca la intoarcere, dupa patruzeci de zile de pedalat, dupa ce-am trecut de Budapesta, mi-am luxat umarul. Am evitat o pietricica, si ca sa protejez camera de filmat pe care o aveam montata pe ghidon, m-am dus pe o parte.”

Intervine Remus: ”Ce nu spune Dan e ca s-au sfatuit ei pe drum ca, in momentul când ajung in fata Prefecturii, unde erau asteptati, sa ridice toti odata mâinile. Cu umarul luxat, el a fost singurul care le-a ridicat”.

Remus Lupu este pedagog scolar de treizeci si opt de ani la Colegiul “Ferdinand”. A implinit pe 13 aprilie 55 de ani. “Am o pasiune pentru tineret, pentru formarea lor ca oameni. Elevii interni stau mai mult cu mine, timp de patru ani, decât cu parintii acasa.

Pe la Club s-au perindat de la infiintare peste 1.500 de elevi si studenti. La ora actuala, membri voluntari si colaboratori sunt peste doua sute.” Când sa plec intra dezinvolt pe usa un pusti. “Salut, Remus!” Asa i-a obisnuit. Sa fie firesti, ca-ntr-o familie. Respectul insa exista. Este cel mai tânar membru al clubului.

Razvan George Lupu are noua ani si este in clasa a doua. Merge de trei ani in drumetii. E clar. Clubul de Ecologie si Turism “Veniti cu Noi”, nu are numai un trecut bogat, are si viitor.