În așteptarea Praznicului Înălțării, Biserica ne așterne înainte praguri de înțelegere, spre a ne fortifica în convingerea faptului că nu suntem singuri în cotidianul care ni se prezintă a fi istoria mântuirii. Nu este lipsită de sens, prin urmare, pedagogia prezentării, în duminicile ce tocmai au trecut, a pericopelor vindecării paraliticului de la scăldătoarea Vitezda și a dialogului purtat de Hristos, Domnul, cu femeia din ținutul Samariei. Esențial este a învăța și a reînțelege modul în care Dumnezeu este viu în mijlocul nostru, prin semnele și minunile Sale. Spre a ne putea reseta viața după legea Harului Duhului Sfânt.
În textul Apostolului (Fapte 16, 16-34), o sclavă aservită duhului lui Pythion, care ghicea și aducea beneficii stăpânilor ei, este vindecată. Eliberarea-i aduce răzmeriță în cetate. Stricând aranjamentele deținătorilor, Pavel și Sila, apostoli ai Domnului, sunt arestați. Motivul invocat: tulburarea liniștii publice, am explica noi astăzi. La miez de noapte, însă, cetatea este supusă unui cutremur intens. Șansă pentru orice deținut să fugă. Nu și pentru apostoli. Ei rămân, îmbărbătează pe temnicier să nu-și facă vreun rău, căci acesta scosese sabia și voia să-și pună capăt zilelor, de teamă că i-au fugit întemnițații. Privind la credința și la curajul apostolilor, cel pus a ține sub pază pe loviții și umiliții apusului zilei se vindecă de frică și de moarte. El și toată casa primesc Botezul. Și sunt ”minunați” de Dumnezeu… încredințați fiind de Lumina Învierii.
În cealaltă pericopă, a Evanghelia zilei (Ioan 9), un orb din naștere devine pricină de întrebare pentru apostoli: ”Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”. O curiozitate nelalocul ei, ce trădează o neînțelegere a libertății harului, care acordă sufletelor noastre roluri fundamentale în mântuirea celorlalți. Nu toate bolile sunt urmarea păcatelor ori dezechilibrelor măsurate uman. Pe Domnul Îl tulbură întrebarea și reacționează cu o minune. Printr-un act, care-I reconfirmă statutul de Creator, pecetluit cu scuipat, cam cât ar valora curiozitatea ucenicilor atinși de cinismul indiferenței celor din jur, Fiul face tină, amintind astfel că suntem pământ – oricât de tari ne-am putea crede, unge ochii orbului și-l trimite la scăldătoarea Siloamului, spre a se spăla. Formalitatea curățitoare aduce cu sine și o fericită constatare. Cerșetorul își umple acum viața de lumină și-și strigă bucuria în gură mare. Însă… și minunea aceasta dezbină. Cel puțin aparent. Cârcotașii încep propriile analize și bârfesc miracolul. Dar și pe amărâtul scos la lumină. Omul este anchetat asupra Celui ce l-a vindecat și dat afară din templu. Peste cel care se revarsă miracolul vederii nu se revarsă și dragostea semenilor, bucuria lor de a-l vedea înviat.
Este limpede pentru cine a venit Hristos în lume. Pentru cei care, în modul lumii de a gândi minunea, nu au dreptul de a fi ”minunați” de Dumnezeu. Și pentru a aprinde inimi…
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
