MENTORUL PERPETUU. L-aş numi astfel pe Nicolae Manolescu, ale cărui notaţii din pagina finală a „României literare” au darul ca pe lângă editorialul săptămânalului editat de Uniunea Scriitorilor din România să lanseze câte o binevenită lecţie de conduită intelectuală. De pildă, sub titlul „Patologie literară”, ne face atenţi că astfel de cazuri de încălcare a logicii scrisului au devenit „o adevărată epidemie”. Exemplificând cu un volum de versuri apărut de curând, reproduce o secvenţă din cronica unui cititor lucid care i se adresează cu vădită ironie autoarei: „Dacă aş defini-o în chip convenţional, aş spune că e o vizionară care se exprimă într-o limbă pe care numai ea o pricepe”.
CONLECTURA TRECE PRUTUL. „E o idee extraordinară. Utilizez şi eu, după ce mi-ați împărtășit experiența de la lecțiile dvs., texte citite în glas la disciplina literatura pentru copii. Mai întâi studentul citeşte la reportofon (cu aplicaţia din telefon) fragmentul respectiv, apoi profesorul analizează calitatea primei lecturi şi o discută pe internet, cu stăruinţă pe felul cum trebuie înțeles textul de către public, după care se revine la același text, dar cu un alt nivel de implicare.” (Victoria Fonari, universitar şi scriitoare, Chişinău)
PREA MULT. De când s-au modificat titulaturile care îi desemnau pe cei aflaţi în faţa preşcolarilor sau a şcolarilor mici, am ajuns să citim despre atribuţiile unei „educatoare pentru învățământul preşcolar” sau ale unui „învăţător pentru învățământul primar”.
FONETICA UNUI CRITIC LITERAR. „Chiar dacă la distanță de o consoană, din aceeași categorie de consoane și după punctul de articulare, dental-alveolar, și după modul de articulare, ocluziv, Învederatul nu ar fi putut deveni Înveteratul, iar diferența nu e dată doar de îndărătnicia menținerii sonorei «d» în detrimentul surdei «t», ci de faptul că, odată deschisă spre viitor, fie numai și prin organul de simț pe care-l presupune titlul antologiei, orice urmă de incarnare generaționistă este exclusă.” Este limpede că Adrian Lesenciuc, autorul acestor rânduri, este un filolog total, stăpânind la perfecţie clasificarea sunetelor limbii române şi făcând din aceasta un instrument de comentariu estetic (despre Robert Șerban, Învederatul. Poeme alese 1994-2022, Chișinău, Ed. Cartier, Cartier de colecție, 2023, în Ateneu, iul.-aug. 2023).
AMBIGUITATEA UNEI VIRGULE. Citim o întrebare dintr-un chestionar: „Sunteţi mulţumit de realizările domnului primar, X Y?” şi nu ştim dacă trebuie să răspundă acel X Y sau că acela este chiar numele edilului.
SIMPLITATEA – CHEIA CLARITĂŢII. Probabil că după anul 2000 am devenit adepţii neologismelor cu orice chip, pentru că în 1998 încă aveam parte de o exprimare simplă, directă: „Ca şi alte pasteluri ale autorului, Iarna începe cu un element de figuraţie aparţinând planului îndepărtat: «din văzduh»” (Sergiu Șerban, Literatură, teoria literaturii, stilistică. Ghid didactic, Bacău, Revista „Convorbiri didactice”, p. 71). Azi ni se pare anacronic verbul „începe” şi-l înlocuim automat cu „debutează”, deşi doar persoanele debutează, nu şi obiectele sau noţiunile abstracte.
