ZILELE RADIOULUI. Au fost una după alta. Pe 1 noiembrie am marcat 94 de ani de la înfiinţarea Radioului naţional, eveniment salutat cum se cuvine înainte de toate de Radio-România Actualităţi. „Îţi mulţumesc, Radioule, pentru că m-ai învăţat româneşte!”, a scris o ascultătoare, lăsându-ne să credem fie că a lipsit o vreme din ţară, fie că era de altă naţionalitate, fie că dorea să-şi perfecţioneze exprimarea, iar limba română de la radio era/este exemplară. A fost mai multă muzică uşoară românească (tot o ascultătoare, din Bucureşti, a făcut aluzie la vremea când emisiunea „Orele dimineţii” difuza şi muzică populară), avantajată de melodiile destinate radioului. Una dintre acestea şi-a făcut un refren din versul „Alfabetul nu e greu” al Formaţiei „Roşu şi negru”, deşi puţini ştiu, de exemplu, să facă diferenţa între sedilă şi virguliţă, ca semne diacritice, după DOOM3. Avem şi câteva comentarii punctuale provocate de româna auzită în prima zi a lui noiembrie: la rubrica de educaţie financiară nu a fost pronunţat al doilea i (*/ser-vi-ci bancare/); „Înainte de a pleca la *servici ascultam radioul”, spune cineva, în dialog cu redactorul, de la care aşteptam să construiască pe loc un enunţ cu forma corectă (serviciu), fără să-şi supere interlocutorul; într-un alt dialog, cu preşedintele Federaţiei Române de Rugby, am auzit şi /rugbi/, şi /ragbi/, cu toate că rostirea corectă e una: /ragbi/.
A doua aniversare radiofonică a fost a studioului din Iaşi, care a început să emită la 2 noiembrie 1941. Atunci s-au auzit prima oară trei cuvinte magice: „Aici Radio Moldova”. Mai aproape de noi, sunt de amintit emisiunile „Grai şi suflet românesc” şi „Perpetuum duminical”, realizate de Camelia Savitescu, respectiv Ion Maftei.
DINSPRE REGALITATE… Am notat o vorbă a reginei Elisabeta, ca o definiţie: „Durerea este preţul pe care-l plătim pentru iubire”. În zilele de după marea plecare, s-a ivit o dispută ortografică: compusul rege-consort să rămână cu cratimă, dar perechea acestuia, *regină consoartă, să nu aibă dreptul la acest semn ortografic. Părerea noastră este că ambele trebuie scrise cu cratimă.
… ŞI DE LA UNITER. Dana Dogaru, în discursul consecutiv premierii: „Ar trebui să tratez acest premiu ca pe un punct, dar prefer să-l iau ca pe o virgulă, pentru că părinţii mei m-au învăţat să fiu flexibilă cu punctuaţia”.
FINEŢE CORELATIVĂ. La una dintre întâlnirile culturale petrecute în acest an pe Valea Caşinului, Ionel Floroiu a amintit că „porţile de la Caşin sunt cunoscute nu numai în România, dar şi – scuzaţi! – ci şi în lume”. Are dreptate: corelativul lui „nu numai” este „ci şi”, nu „dar şi”.
GREU CU VĂMILE. Citim în presa culturală despre acţiunile umanitare impresionante care au loc la graniţa de nord a României, dar ne arătăm miraţi de folosirea majusculei pentru primul substantiv din sintagma „la Vama Siret”. Este de fapt un termen generic, ca oraş, judeţ, sat, municipiu, care se scriu cu minusculă. Confuzia creată este majoră de vreme ce în judeţul Suceava există localitatea Vama.
