26 decembrie 2024

Văz şi auz

PUNCTUAŢIE STRADALĂ. Bine-venită ideea Primăriei (şi nu numai a ei, probabil) de a înscrie pe carosabil, în apropierea unităţilor de învăţământ, două cuvinte: ATENŢIE COPII. Literele sunt vizibile, desenul de sub ele e explicit, iar lipsa semnelor de punctuaţie pare a fi voită. Să le luăm pe rând: pentru că mesajul este adresat conducătorilor auto, ar trebui pus semnul exclamării după primul cuvânt şi punct după al doilea. Cum ne vine greu să dislocăm binomul, punem din reflex virgulă, eventual cu semnul exclamării în final: ATENŢIE, COPII! Da, dar am deviat total sensul, adică destinatarul. Ne-am ales cu un vocativ – copii! –, de parcă aceştia se află la volan. În fapt avem un dublu enunţ: [Manifestaţi maximă] atenţie! [pentru că în apropiere se află] copii. Puse unele sub altele, cele două cuvinte reuşesc să ajungă la ţintă, ca şi cum ar fi existat, după primul, semnul exclamării sau măcar o linie pauză, dacă nu două puncte.

LIBERTATE OFICIALĂ. „A preciza dacă prepoziţia datorită sau locuţiunea prepoziţională din cauza este potrivită într-un enunţ înseamnă a aplica o regulă artificială” (directoarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Adina Dragomirescu, în dialog cu Anca Şurian-Caproş: emisiunea „La dispoziţia dv.” – RRA, 11 sept.). De când aşteptam poziţia oficială cu privire la acest subiect! Sunt vorbitori insensibili la adevăratele erori, dar savanţi în exprimarea cauzei.
TRIO CIVIC. „Să nu întârziem, să nu lipsim, să nu chiulim!” Sunt verbe de care ar trebui să ţinem seama dacă vrem să nu fim bârfiţi. Mai bine cu un minut înainte de ora fixată pentru o întâlnire (primul sfat), de preferat să ajungem totuşi, chiar şi mai târziu, în acel loc (al doilea sfat) şi să nu acceptăm a fi înscrişi pe o listă ori un afiş şi să tragem chiulul, mulţumindu-ne cu trecerea numelui nostru în acel şir (ultimul sfat).



ŞTIE CINEVA? În grila de toamnă a Postului Radio România Actualităţi nu mai dau de „Minutul de limba română”. Până de curând se difuza în intervalul 14,44-14,47, iar acum în acest răstimp avem doar „Minutul european”. Refuz să cred că Societatea Română de Radiodifuziune consideră inutilă rubricuţa de apărare a limbii române.

BOALĂ INCURABILĂ? Am mai scris despre pronunţarea defectuoasă a numelui lui George Enescu, odată cu derularea festivalului internaţional din fiecare septembrie. Şi în 2019 am auzit patru silabe ([ğorğ-e-nes-ku]), în loc de cinci ([ğor-ğe-e-nes-ku]). Biruit-a rostirea englezească…

UN CUVÂNT NOU… L-am întâlnit într-o ştire publicată de cotidianul „Crai nou” de la Suceava din 23 august a.c.: remigranţi. Sunt definiţi astfel copiii născuţi în Italia, îndeosebi, ale căror familii, înapoiate în ţară, „nu au nici o şcoală unde să se predea în limba italiană”. Aceşti elevi „nu ştiu deloc româneşte, iar alţii o vorbesc prost”, deşi există o recomandare, dacă nu chiar obligaţie, către cei aflaţi la muncă în străinătate de a păstra limba română în cadrul familiilor lor. În judeţul Suceava, dar de fapt în toată ţara, astfel de copii devin audienţi pe durata unui an şcolar, după care se pot înscrie în clasa respectivă.

… ŞI UNUL REŞAPAT. Simpaticul realizator al radiojurnalului de la sfârşit de săptămână Adrian Soare („Dimineţi cu SOARE”) propune ca acest interval de timp să fie un matineu şi nu un matinal. Îl ajută şi jurnaliştii sportivi: în „Realitatea” (Piatra-Neamţ), citesc că în Liga a II-a de fotbal se află „Doi pietreni la startul noului sezon de «matineu»” (5 aug a.c.). Da, numai că dicţionarele nu acceptă pentru acest termen decât sensul de „spectacol”. Cine va învinge?



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img