BINEFACERI COLATERALE. De când se discută chestiunea autostrăzii Iaşi – Târgu-Mureş, prin Târgu-Neamţ, urmăresc două elemente ortografice fluctuante: cratima şi â. În scris, lucrurile sunt clare: nefiind legătură logică între termenul generic târg(u) şi următorul component, se impune folosirea cratimei (ca şi la Târgu-Ocna, Târgu-Trotuş etc.). DOOM2 (2005) dă ca exemplu chiar scrierea toponimului Târgu-Mureş, dar îi pune o steluţă care poate produce derută. Asteriscul atenţionează asupra unui cuvânt nou introdus faţă de ediţia din 1982. De fapt nu este vorba decât de înlocuirea lui î cu â. Cât priveşte Târgu-Neamţul, acesta este dat ca exemplu de scriere cu cratimă în DOOM1 (p. XXX). Ca atare, nu vom scrie *Târgul Mureş sau *Târgul Neamţ, dar nu greşim când articulăm primul cuvânt în toponime ca Târgul Frumos, Târgul Secuiesc etc. Mai greu de sesizat este prezenţa lui -l în rostire: „Tronsonul Târgu-Neamţ – Iaşi se va realiza prin parteneriat public-privat” (RRA, 24 oct. 2018). În plus, am sesizat că uneori există interes pentru a diferenţia cratima de linia de pauză: Iaşi – Târgu-Mureş.
LECŢIA DE LIMBA ROMÂNĂ, LA 90 DE ANI. Printre noutăţile Societăţii Române de Radiodifuziune la împlinirea a nouă decenii de la înfiinţare (1 noiembrie), am notat un admirabil „Imn al R.R.A.” Antrenând un compozitor, un textier şi mai mulţi solişti, Radio-România Actualităţi se prezintă şi acum drept cel mai ascultat dintre toate posturile de radio. Imnul are şi o întrebare tematică: „Cine vorbeşte corect româneşte?” Răspunsul e previzibil: la RRA nu am auzit despre „ora *doisprezece” şi nici despre ziua de „*doi octombrie”.
NU MOARE SPERANŢA. Tocmai când ne descoperim pe punctul de a ne obişnui cu răul – aici, analfabetismul funcţional – , răsare o oază de perfecţiune a lucrului didactic care ne redă aripile. La sesiunea anuală a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău (10 nov.), un puşti de-a patra, Matei Viţelaru, aflat sub bagheta învăţătoarei Felicia Grigore, de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Bacău, a recitat (deci nu a citit!) excepţional cunoscuta poezie găsită în raniţa unui soldat din Primul Război Mondial: „Nu plânge, maică Românie!” Fiecare vocală, silabă, afix, cuvânt (până la aparent banala prepoziţie) era filtrat/filtrată printr-o minte antrenată de priceperea dascălului. Nimeni nu l-a acuzat pe recitator că a refăcut un hiat („Că voi muri neîmpărtăşit”), de vreme ce pentru el importante erau ambele prefixe întregi: ne- şi -îm- . Sub imperiul emoţiei, am cerut învăţătorilor din sală să recunoască un adevăr: copiii sunt pretutindeni aceiaşi, nu şi cei puşi să le deschidă tainele cuvântului… A căpătat curaj şi conducătoarea corului, Manuela Potârniche: „Şi peste o sută de ani se va cânta tot în limba română”. Dă Doamne!
RISCURILE UNEI INIŢIALE. La Conferinţa Facultăţii de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (9-10 nov.), după ce s-a vizionat un film demonstrativ pentru frumuseţea dansului („spectacolul coregrafic e ca scrisul pe apă”), s-a făcut şi o precizare: iniţiala prenumelui lui B. Fundoianu (1898-1944) nu e Barbu, ci Benjamin. Scriitorul (pe numele adevărat, Wexler) a ales pseudonimul după numele moşiei Fundoaia, din judeţul Dorohoi, de unde provenea familia tatălui. În varianta franceză, Fondane. „E o eroare perpetuată de unele bibliografii”, a precizat Ion Pop.
ROMÂNA, LA EXPORT. O cursantă din anul pregătitor, originară din Franţa, mi se scuză după ce pronunţă „vineri” în trei silabe: „Am greşit! Am pus i lung la sfârşit în loc de i ultrascurt”. Să mai spună cineva că româna e dificilă…
