Cri, cri, cri, toamnă gri… Așa a cântat greierașul cu părere de rău că s-au dus vremurile bune. Nu același lucru se poate spune despre piețari, care, la prima vedere, stau foarte bine din punct de vedere al mărfii. A fost un an destul de bun iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber atunci când vezi munții de legume și fructe. Surprizele însă, vin din altă parte. De la cei care le vând.
Ca tot gospodarul, te gândești de unde poți achiziționa marfa cea mai bună, la prețul cel mai bun. Primul gând e să mergi la Piața de gross. Același lucru l-am făcut și noi. Dis de dimineață, când încă ceața nu s-a risipit, în piața din Gherăiești, unde tronează sacii cu cartofi și mașinile pline cu varză. Toți comercianții te întâmpină cu bucurie și cu gândul să-ți vândă cât mai multă marfă. Atitudinea lor se schimbă atunci când văd aparatul de fotografiat. Înțeleg că suntem de la ziar și vrem să facem un reportaj despre cum merge treaba, dar toți „precupeții” se ascund. Mai mult decât atât, unii ne iau la rost.
Fotografiez o dubă plină cu varză iar vânzătorul mă roagă să nu prind în cadru și numărul de înmatriculare. Așa se naște un mare semn de întrebare. Omul zice că niciunul nu-i producător, că ei cumpără de pe câmp și aduc la oraș. Varza de Galați e 1,20 de lei kilogramul, iar cea de Buzău e 2 lei. Cică aia e mai bună de sarmale și de pus la murat. Trecem de la sectorul varză la unul mixt, acolo unde o „doamnă” ne zice să… „plimbăm ursul de aici”. Că cică sunt și alte tarabe dacă nu vreau să cumpăr ceva.
Această atitudine, ușor ostilă, o afișează toți comercianții. Tragem doar cu coada ochiului și remarcăm prețurile: roșii 3.00-3.50 lei, ardei iuți 10.00 lei, mere 1.00-1.50 lei, conopidă 3.00 lei, vinete 2.50-3.50 lei (în funcție de mărime), castraveți 4.00 lei, gogoșari 6.00 lei, ceapă 2.00 lei. Cum sunt prețurile? Asta trebuie să spună fiecare, după posibilități.
De la piață… la piețari
Nici situația din Piața Centrală nu e departe de ce se întâmplă la Piața de gross. Când am ajuns pe aleea cu varză, un comerciant ne întâmpină cu un zâmbet până la urechi: „Oooo…prietene. N-ai mai fost la mine de astă-vară când au fugit toți producătorii de pe aici”, spune omul ironic în gura mare. Facem conexiunea cu „astă-vară” și ne amintim ca vremea aceea toți se dădeau producători de pepeni. Ceva mai departe un comerciant se pune doar cu spatele și le dă de treabă oamenilor care e cu el, să nu ne spună absolut nimic. De parcă am fi solicitat secrete de stat. Voiam doar să știm prețul, dacă se vinde, ce zic cumpărătorii și eventual poate aflăm vreun secret de cum se pune varza la murat. Dar de unde… Asta e.
Am luat doar prețul: 2.00 lei varză de Buzău. Am colindat și printre tarabele din zona legume-fructe. Acolo am văzut varză cu prețuri de la 1,5 lei, cei drept nu prea arătoasă, și 2.00 lei. Ba chiar și varză murată la 7 lei kilogramul. Precupeața însă era ușor morocănoasă, așa că după experiențele anterioare am renunțat la un dialog. În rest, marfă bună la prețuri bune, ar spune unii. Dar doar unii, pentru că așa cum ne spune tanti Anica din Botoșani, „și dacă le dau pe gratis oamenii tot nu sunt mulțumiți”.
Și ne povestește cum i-a dat cuiva niște cartofi gratis după care respectivul i-a mai cerut și niște ceapă. În continuare am mai „cules” câteva prețuri: cartofi 2.00 lei, ceapă 3.00 lei, gogoșari 3.00 lei, pere 6.00 lei, roșii 5.00-6.00 lei, castraveți 5 și ardei kapia roșu…5,90 lei. Bine, marfă este multă, dar astea sunt doar așa…orientative. Peste toate acestea, sezonul de pus murături este pe final.
Așa că dacă ați rămas restanți la acest capitol ar trebui să vă grăbiți. Sau tocmai ăsta să fie atuul și în perioada următoare prețurile să mai scadă. Dar poți să dai ciora din mână pe vrabia de pe gard? În niciun caz…