Un semn bun…
Repetăm adevărul că învăţarea limbii române nu înseamnă doar definiţii şi exemple, oricât ar fi de concludente acestea, ci şi provocarea vorbitorului la situaţii care să-i pună la încercare capacitatea de a se exprima corect oral şi în scris. De aceea am tresărit când am citit ultimul dintre cele zece subiecte alocate lingvisticii, centrat pe româna normativă, dat profesorilor de limba şi literatura română la examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar din 24 iulie 2024:
În enunţul „Vorbeşte în continuu decât câştigă lunar şi ştii că noi convenisem împreună să eviţi astfel de prieteni fie cunoscuţi din copilărie, sau descoperiţi recenţi.” există: a) trei greşeli; b) patru greşeli; c) cinci greşeli; d) şase greşeli.
… şi trei rele
Primul este compromiterea funcţiei limbii române normative: nu „ghicirea” răspunsului dintr-un test-grilă dă măsura existenţei deprinderii de a utiliza performant regulile de exprimare, ci motivarea fiecărui caz în parte, ba chiar solicitarea de a alcătui enunţuri sau măcar sintagme care să includă respectivele cuvinte/structuri. Al treilea necaz vine din stilul laconic de comunicare a soluţiei: „răspunsul corect: d”, ba chiar şi din evaluarea minimalistă (se acordă un punct, ca şi la celelalte nouă cerinţe de ordin lingvistic), dar mai ales din absenţa transmiterii, prin barem, a formelor corecte. (De regulă o astfel de cerinţă se concretiza în rescrierea corectă a enunţului, fără a explica numărul, natura şi conţinutul greşelilor. A reconstitui aspectul corect al unui mesaj este semnul de obligatoriu respect faţă de limba respectivă.) Le adunăm noi aici:
„Vorbeşte încontinuu (scris legat, ca adverb, echivalent cu „mereu”, diferit de în continuu [progres], care include o prepoziţie şi un adjectiv; cf. DOOM3) de cât (prepoziţie – echivalentă, în context, cu „despre” – şi adjectiv pronominal/pronume, ca în Nu ştiu de cât capital dispune/Nu ştiu de cât dispune; cf. DOOM3, diferit de adverbul decât dintr-un enunţ ca acesta: Cântă mai bine decât mine) câştigă lunar şi ştii că noi conveniserăm (la perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, formele pentru plural primesc sufixul verbal -ră-) [împreună] (adverbul trebuie eliminat, pentru a se evita pleonasmul determinat de sensul prefixului con- „împreună” din alcătuirea verbului conveniserăm) să eviţi astfel de prieteni fie cunoscuţi din copilărie, fie (conjuncţia fie se cere corelată cu aceeaşi conjuncţie şi nu cu una echivalentă semantic; variantă: sau cunoscuţi […], sau descoperiţi) descoperiţi recent (aici e nevoie de adverbul recent, impus de fostul verb la participiu cunoscuţi, în pereche cu descoperiţi).”
Alte filologicale
Tot din categoria subiectelor de limba română fac parte micile erori din continuare: 1) „Siminoc se uită îndelung la el (…).” (Erau necesare parantezele drepte, „croşetele”, chiar dacă fragmentul e reprodus cu italice, pentru că omisiunea nu e a scriitorului, ci a autorului subiectului: […]); 2) „Busuioc doar dădu din umeri şi mai scormoni puţin prin nisip.” (Punctul trebuie înlocuit cu două-puncte, de vreme ce vorbirea directă care urmează nu conţine un verb din categoria verba declarandi.)
Ioan Dănilă
