Sezonul cratimei?
Unele subiecte care privesc limba română date în vara 2024 au în atenţie acest semn ortografic. Mai precis, se cerea menţionarea rolului cratimei în structuri de tipul te-ar (te-ar face rege) – titularizare învăţători; s-o (ca s-o văd mai bine), nu-ţi (nu-ţi puteai imagina) – titularizare, respectiv definitivat educatori. S-au ivit patru semne de întrebare: 1. Cerinţa a fost dată ani la rândul la evaluarea naţională, încât gimnaziştii învăţaseră pe de rost explicaţia, înlocuind doar numele părţilor de vorbire (ex.: s-o – conjuncţia s[ă] şi pronumele personal o). 2. Nu era potrivit acest subiect şi pentru profesorii de limba şi literatura română, care au responsabilităţi majore pentru formarea deprinderilor de scriere corectă? 3. Pentru educatori, care au grija unui curriculum întemeiat pe componenta orală a comunicării în limba română, era adecvată o cerinţă din domeniul sistemului fonetic (vocale şi consoane, ca la proba de la titularizare pentru profesori), date fiind obiectivul fundamental al educaţiei timpurii: formarea şi dezvoltarea auzului fonematic şi conţinutul propriu-zis al programei pentru definitivat. 4. Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, care elaborează subiectele pentru examene, acceptă tacit anularea cratimei prin refacerea hiatului: „Crezi că e plăcut să îţi (subl. mea, I.D.) petreci vacanţele în compania prietenilor?” (cerinţă la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, anul şcolar 2023-2024). Cu alte cuvinte, C.N.P.E.E. pledează indirect pentru tempoul lent al rostirii, deşi explicaţia pe care o dă ca model apără formula tradiţională: cratima „marchează rostirea în tempo rapid a două părţi de vorbire diferite, elidarea vocalei î, evitarea hiatului etc.” Se înţelege că poate fi folosită oricare dintre cele trei explicaţii, când de fapt ele trebuie combinate şi chiar îmbogăţite (de exemplu, începutul va fi astfel: „cratima din structura nu-ţi, semn ortografic, marchează rostirea” etc.). Mai nou, cratima poate fi şi semn de punctuaţie: „transferul spaţiu-timp” sau semn grafic convenţional: 13-09-1986 (confer DOOM3, pp. 68-69).
Da şi nu
Profesorilor de limba şi literatura română li s-a cerut, la titularizare, să noteze „pentru fiecare vocală din cuvântul uşa tipul acesteia, din perspectiva realizării fonetice, având în vedere gradul de deschidere (apertura) şi poziţia muşchiului lingual”. Astfel formulată, cerinţa pare a fi raportată la domeniul logopedic, dacă nu ar fi răspunsul din barem: după „gradul de deschidere (apertura) – u e vocală închisă; a e vocală deschisă”, iar după „poziţia muşchiului lingual – u e vocală posterioară; a e vocală medială”. Descrierile sunt preluate din DEX şi MDA (a – „vocală deschisă, nerotunjită, medială”), care nu au caracter pur ştiinţific, ci de prezentare generală, în afara rigorii didactice. Theodor Hristea, în Sinteze de limba română (Albatros, 1984), prezintă cele două criterii fundamentale de clasificare a vocalelor: după locul de articulare, respectiv după gradul de deschidere, u fiind posterioară şi închisă, iar a, centrală şi deschisă. Termenul „medială” este pândit de ambiguitate, preferat fiind „centrală”.
