Astăzi sunt ceva mai „zen” decât altădată. Pesemne, vremea de primăvară. M-aștept ca, la vremea asta, lucrurile să se schimbe, gândind că, în martie, cam totul renaște, o ia de la capăt. Se dă restart, la tot.
Socot că toată lumea își dorește să iasă din hainele grele, de iarnă. La fel și plantele încep să vegeteze, jivinele ies din vizuini. E firescul vieții. Mi-aduc aminte că, înainte vreme, prin orașe, era forfotă, primăvara. Mai ales pe timpul crizei cauzate de ambiția prostească a lui Ceaușescu de a scăpa de datorii, lăsând magazinele goale și casele în frig și întuneric.
Oamenii erau mai buni, la acea vreme. Vecinii se împrumutau cu un pahar de ulei, cu o cană de zahăr sau chiar cu 100 de lei, până la chenzină. Nu mai spun că lumea ieșea să gospodărească peste tot, prin jur, în tot timpul anului. Prin anii ´80, „conducătorul suprem” ne obliga pe toți să folosim „orice petec de pământ”, cultivându-l cu te miri ce.
Important e că aducea un plus în cămară. Foamea era cel mai bun sfetnic. Poate sună caraghios, dar mai toate spațiile de pe lângă blocuri erau pline cu … straturi de roșii, de gogoșari sau cartofi, de gândeai că se mutase țara la oraș. Lumea părea mulțumită, dar în special copiii mai curajoși care se înfruptau direct din „aprozarul” de lângă bloc. În ziua de azi, lucrurile stau de-a-ndoaselea. Ne-am domnit și strâmbăm din nas când e să dăm cu lopata pe alee.
Să îndrăznești să-i spui vecinului să-ți de-a o mână de ajutor prin fața blocului e un act de curaj. Mintenaș te pocnește peste față, cu invective (în cel mai bun caz). Mă uit la „ograda” în care stau. Doar șeful de scară mai mișcă și, din când în când, vreo doi pe lângă el. În rest…șpriț pauză. Nu pretind ca toată lumea să iasă la dereticat, deodată. Prin rotație, măcar, câte unul-doi.
În schimb, pe mulți îi văd cum stau ca hienele pândind locul de parcare, de parc-ar avea aur sau covrigi cu mac. Nici de răspuns la „bună ziua” nu-s în stare, darmite să te mai ajute cu ceva. Lumea e mai rea, în ziua de azi, și mai egoistă. Din păcate. Poate primăvara să le mai dea reset.