Aerostar Bacău dorește să-și completeze linia ofensivă, în care mizează doar pe Cătălin Vraciu și pe Eduard Burlacu. „Căutăm încă un atacant și sperăm să-l aducem până la meciul de sâmbătă, cu Farul Constanța”, a fost mesajul „aviatorilor” după jocul din debutul campionatului pierdut luni, acasă, cu 0-1, în fața Universității Cluj. În vizorul băcăuanilor s-au aflat în această perioadă mai mulți jucători de atac din campionatul intern, însă, în cele din urmă, a fost aleasă o variantă din afara granițelor.
Astfel, Aerostar se află în tratative avansate cu Valentin Haberkon, un atacant argentinian de 25 de ani crescut la două cluburi de prestigiu din țara pumelor: Independiente și Banfield. În vârstă de 25 de ani pe care i-a împlinit pe 29 iulie, Haberkon, care are și cetățenie italiană, a evoluat în ultimul sezon la echipa din liga a treia argentiniană Los Andes.
Măsurând 1,86 metri și cântărind 80 de kilograme, fostul junior al lui Independiente este un vârf de careu care se remarcă prin jocul de atac și prin execuțiile cu piciorul stâng. „Există o anumită doză de risc în astfel de situații, dar ne-o asumăm.
Sperăm ca Haberkon să se adapteze rapid și să fie atacantul de careu de care avem nevoie”, a declarat team-managerul „aviatorilor”, Gabriel Voicu. În cazul în care totul decurge fără probleme, Valentin Haberkon ar urma să ajungă la Bacău la începutul săptămânii viitoare, premergătoare partidei de pe teren propriu cu CSM Reșița.
Până atunci, întreaga atenție a jucătorilor pregătiți de Cristian Lupuț se îndreaptă catre întâlnirea de sâmbătă, de la ora 14.00, de la Constanța, cu Farul, din etapa a doua a Ligii a II-a. Un joc dificil, în condițiile în care Farul s-a impus marți seara cu 2-1 la Ploiești, împotriva Petrolulu, în runda de debut a campionatuluii.
Ploieștenii au deschis scorul prin Țicu, în min.4, însă „marinarii” au basculat rezultatul în favoarea lor ca urmare a reușitelor semnate de Cruceru (min. 31) și Bârnoi (min.90+3). „Aviatorii” vor pleca spre Constanța în cursul zilei de mâine, singurele dubii planând asupra stării de sănătate a lui Corban și Mihalcea.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.