Valoarea credinţei

Într-o zi, apostolii s-au prezentat la Isus cu această frumoasă rugăminte: „Dă-ne mai multă credinţă”, sau „Măreşte-ne credinţa!” La prima vedere, rugămintea apostolilor pare de neînţeles pentru noi. De ce sau cum de se roagă pentru mai multă credinţă tocmai ei, apostolii, de vreme ce îl au în mijlocul lor pe însuşi Fiul lui Dumnezeu? Cu toate că erau fascinaţi de învăţăturile şi minunile sale, au simţit nevoia de a-i cere mai multă credinţă, deoarece Isus a ales să fie prezent în mijlocul lor în umilinţă, fără a-şi manifesta de la început, în mod deplin şi limpede, dumnezeirea sa.

În anul 1812, când împăratul Napoleon a ajuns în Rusia, unii locuitori din Moscova s-au rugat astfel: „Doamne al oştirilor cereşti, tu care ai înecat pe faraon în mare şi l-ai umilit pe mândrul Nabucodonosor, priveşte spre semeţul Napoleon, apucă-l cu braţul tău puternic, care ţine cerul şi pământul, şi zdrobeşte-l cum zdrobeşte olarul vasul de lut!”

Napoleon, auzind aceste rugăciuni, a spus: „Cu rugăciuni vor ei să mă bată? Între împăratul Rusiei şi între mine hotărăsc nu rugăciunile, ci baionetele; voi pătrunde până la Moscova cu cele 500.000 de baionete ale mele şi voi face de râs rugăciunile îndreptate împotriva mea”. Napoleon a ajuns, într-adevăr, până la Moscova, dar aceasta a fost spre înfrângerea lui şi spre distrugerea armatelor sale.

„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta”(Lc 17,5-6). Prin acest răspuns, Isus a voit să sublinieze importanţa credinţei, dar în acelaşi timp şi raritatea acesteia. „Credinţă cât un grăunte de muştar”, adică oricât de puţină credinţă, dar credinţă adevărată să fie, şi atunci Domnul poate înfăptui şi astăzi minuni în viaţa noastră şi prin viaţa noastră, la fel ca şi în cazul ucenicilor care au devenit capabili să-l mărturisească pe Învăţătorul lor cu preţul vieţii, la fel ca în cazul locuitorilor din Moscova care au ieşit biruitori împotriva celor 500.000 de baionete ale lui Napoleon.

La 18 august 2013, papa Francisc, înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, le spunea celor adunaţi în Piaţa „Sfântul Petru”: „Credinţa nu este un element decorativ, ornamental; a trăi credinţa nu înseamnă a decora viaţa cu un pic de religie, ca şi cum ar fi un tort şi este decorat cu frişcă. Nu, nu aceasta este credinţa. Credinţa înseamnă a-l alege pe Dumnezeu drept criteriu-bază al vieţii”.

A avea credinţă nu înseamnă să-ţi aduci aminte de Dumnezeu doar în momentele grele şi a-l considera ca pe un automat de distribuit ajutoare ori sacramente, aşa cum sunt aparatele de băuturi răcoritoare, pe care le găsim prin parcări sau prin oraş, unde este suficient să introduci câteva monede, să apeşi pe un buton ca să obţii în mod automat o cafea cu sau fără zahăr, cu sau fără lapte! A avea credinţă înseamnă a te încredinţa cu totul în mâinile lui Dumnezeu, la fel ca un copil în braţele tatălui său, înseamnă a-l lăsa pe Dumnezeu la cârma vieţii tale.

Când ne-am rugat ultima oară asemenea apostolilor? Nu cumva, prin cererile pe care i le adresăm lui Dumnezeu, uneori dăm impresia că am avea doar stomac şi portofele?

Doamne, dă-ne harul ca, aşa nevrednici cum suntem, să nu uităm că tu ne-ai pregătit un loc la masa împărăţiei tale. Amin.

Pr. Ştefan Bortă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Cruce” Bacău