19 decembrie 2024

Valentin Ivancea e pregătit de plecare. Raportul prefectului la final de mandat

Valentin Ivancea, prefectul județului, a organizat, joi, o conferință de presă în care a prezentat un bilanț al obiectivelor și activităților din perioada în care a fost subprefect și prefect al județului Bacău.

„De când am călcat în această instituție am încercat, eu sper că am și reușit, să implementez un sistem de management performant, bazat pe obiective clar stabilite și indicatori de calitate care pot fi cuantificați. I-am invitat pe toți colegii mei aici, la conferință, pentru că fără ei nu aș fi avut ce prezenta”, a declarat Valentin Ivancea. Raportul a început cu decolmatarea lacului de la Insula de Agrement, obiectiv pe care a încercat să-l abordeze constructiv, afirmă prefectul. „Remarc faptul că ABA Siret, SGA și dirigintele de șantier au colaborat foarte bine și au răspuns la toate solicitările pe care le-am avut”, a precizat Ivancea.



Prefectul a vorbit și despre monitorizarea reabilitării Podului Onești și a drumurilor naționale, obiective la care s-a deplasat săptămânal, și la cele 222 de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru monitorizarea cărora a constituit un grup de lucru. „O parte dintre proiecte au trecut prin acest grup care și-a dovedit utilitatea prin schimbarea de atitudine și eliminarea unor pași falși”, a declarat prefectul. Pe scurt, a fost redusă birocrația și au fost eliberate mai repede avizele și autorizațiile necesare primăriilor care aveau proiecte.

Nu sunt obstacole în calea Centurii

„Varianta ocolitoare a Bacăului a fost o piatră de încercare pentru mine și pentru colegii mei”, a mărturisit Valentin Ivancea. A fost o încercare, dar Grupul de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor și autorizațiilor, înființat de prefect, a reușit să miște lucrurile. Problemele au vizat avizele, exproprierile, care întârziau, despăgubirile, descărcările arheologice etc.

În prezent se mai lucrează la planurile parcelare, relocarea utilităților, autorizarea pentru „regim de autostradă” și avizarea de către Hidroelectrica a celor două poduri peste canalul de fugă. „Cel mai important lucru e că s-a semnat contractul de finanțare de către CNAIR și nu cred că mai poate fi oprită realizarea acestui obiectiv”, a spus prefectul județului. Lucru confirmat și de Cornel Bunghiuz, director general al UMB Spedition, compania care execută Centura Bacăului: „Este de lăudat constituirea acestui grup de lucru și am recomandat-o și altor județe. S-au înlăturat barierele administrative și nu văd să mai existe vreun obstacol.”

Accent pe prevenirea „situațiilor de urgență”

Situația retrocedărilor, a miilor de hotărâri de Consiliu Local din județ a căror legalitate a fost verificată de numai cinci angajați, „o activitatea extrem de încărcată și de foarte mare răspundere”, și a sutelor de petiții depuse de cetățeni, toate rezolvate, au fost, de asemenea prinse în raport. Prefectul a amintit și de eforturile depuse pentru a reabilita Palatul Administrativ, o clădire de patrimoniu cu ferestre sparte, tencuiala căzută, uși degradate, fără iluminat, care a dobândit „o nouă față”.

Cât privește situațiile de urgență, „un domeniu extrem de imprevizibil”, Valentin Ivancea a afirmat că prima lui grijă a fost să schimbe regulamentul pentru a introduce în Comitetul Județean furnizorii de apă și Transelectrica, elaborarea unor planuri de măsuri pentru a preveni situațiile de urgență și stabilirea unor reguli clare pentru declanșarea „stării de alertă”. Prefectul a dat mai multe vești bune: a fost recepționată lucrarea de pe pârâul Bârnat, iar în 2020 va fi înălțat digul și în zona dinspre Cora și s-a aprobat acoperirea pagubelor produse în 2018 de inundații și furtuni din Fondul de Solidaritate al UE, în baza documentației trimise de Prefectura Bacău.

Patrioții respectă legea…

Un subiect aparte a fost cel legat de Cimitirul Internațional Valea Uzului, în care au fost amplasate monumente comemorative de către UAT Dărmănești în mod ilegal. Mai exact, au fost emise o hotărâre de consiliu local și o autorizație de construcție fără să existe dovada dreptului juridic asupra terenului. Valentin Ivancea a explicat că Primăria Dărmănești ar fi trebuit să rezolve în șase luni problema privind lipsa documentelor, termen care s-a încheiat pe 18 octombrie. Cum în șase luni nu s-a întâmplat nimic, Instituția Prefectului a trimis cazul în instanță.

„Nu am solicitat demolarea crucilor, ci intarea în legalitate, ceea ce înseamnă obținerea avizelor”, a explicat prefectul, adăugând că a trimis memorii către Prim-ministru, MAI și MapN, în care a solicitat declararea cimitirului ca imobil de utilitate publică, aceasta fiind singura variantă care ar rezolva situația. „Patrioți suntem dacă respectăm legea și facem lucruri care nu sunt contestabile”, a declarat Valentin Ivancea, în final. Cum subiectul privind Cimitirul Valea Uzului este unul foarte delicat și are un lung istoric, vom reveni asupra lui.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img