28 noiembrie 2024

Valea Seacă: un sofer beat a intrat cu masina intr-o remorca

Polițiștii au fost sesizați la data de 27.11.2014, în jurul orei 20:00, despre faptul că pe DN2, în interiorul localitățtii Valea Seacă, s-a produs un eveniment rutier cu victimă.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism, pe directia Bacau-Adjud, pe fondul vitezei excesive și a consumului de alcool, a intrat în remorca unui tractor, condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Sascut.



În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgențe Bacău.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,54mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambilor conducători auto le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificările efectuate a mai rezulatat că remarca și tractorul erau neînmatriculate iar conducătorul auto de ani avea permisul de conducere suspendat.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporala din culpă, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și tractarea unei remorci neînmatriculate.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014