8 noiembrie 2024

„Valea Plângerii” devine „Valea Speranței”. S-a semnat contractul pentru DJ 243 B Motoșeni-Stănișești

S-a dat startul modernizării DJ 243B, un drum de piatră care leagă comunele Stănișești și Motoșeni, lung de 15 kilometri. Semnarea contractului de execuție cu asocierea de firme Conextrust – Evalcons Tech, care a câștigat licitația, a avut loc joi, 11 aprilie, la Consiliul Județean (CJ) și a fost urmată de o conferință de presă.

Au fost prezenți senatorul Dragoș Benea, liderul județenei PSD, Ionel Floroiu, deputat, Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, vicepreședintele Silviu Pravăț, Dorian Pocovnicu, fost prefect, în calitate de „fiu al locului”, primarul Teodor Bogdan Popa din Stănișești, primarul Corneliu Ghelase din Motoșeni, viceprimari și consilieri locali din cele două comune, reprezentanți ai Serviciului Public Județean de Drumuri și ai firmei de construcții.



Sorin Brașoveanu a prezentat date tehnice cu privire la investiție și a vorbit despre importanța acesteia. „Într-o lună și jumătate, este al treilea contract de proiectare și execuție semnat, din pachetul de șapte drumuri județene care au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a explicat președintele CJ Bacău.

„O zi istorică pentru cetățeni”

După adjudecare, valoarea investiției depășește 29 de milioane de lei. Sunt lucrări complexe, care vor aduce confort cetățenilor din cele două comune și care, alături de alte investișii, vor diminua discrepanța dintre zona de est și cea de vest a județului, a mai precizat Sorin Brașoveanu.

Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a declarat că, fiind vorba despre Valea Zeletinului, va lăsa microfonul deputatului Ionel Floroiu, care o cunoaște mai bine și care „a resetat modul de a comunica cu aleșii locali”, ceea ce a schimbat soarta acestei zone care devenise, din cauza orgoliilor, „un fel de Cenușăreasă” a județului. Ionel Floroiu a recapitulat investițiile demarate de curând prin cel mai important program al Guvernului, PNDL, program care va reuși să crească nivelul de trai în localitățile rurale.

„Este o zi istorică pentru cetățeni și vă asigur că nu sunt cuvinte mari. Acest drum, care este din balast, crea un disconfort foarte mare locuitorilor din cauza gropilor, a prafului și de aceea spun că e o zi istorică. Acest drum întregește celelalte investiții pe care le facem: drumul județean care va lega comuna Dămienești, de la hotarul cu județul Neamț, de comuna Podu Turcului, drumul județean de la Filipeni, știți ce probleme sunt acolo din cauza infrastructurii, și drumul de la Horgești, care este, de asemenea, foarte important” a declarat Ionel Floroiu, adăugând că „Valea Plângerii devine Valea Speranței”.

Despre investiții și politică…

Dragoș Benea a mulțumit CJ Bacău, „cu ghilimele de rigoare”, pentru faptul că licitația a fost câștigată de o firmă din județul Bacău. Asta deoarece zilele trecute a fost criticat de Opoziție, mai exact de o deputată a PNL. „Deși a fost șefă la Apele Române și nu s-a remarcat prin cine știe ce investiții pentru județul Bacău, se joacă cu demagogia și ipocrizia. Mă ceartă pe mine că o firmă din Neamț a câștigat decolmatarea, atunci trebuie să felicit și eu Consiliul Județean, azi, că o firmă din județul Bacău, cu un portofoliul larg de lucrări, reușește să asfalteze niște kilometri”, a declarat Dragoș Benea. Liderul PSD a mărturisit, apoi, că se bucură foarte mult că DJ 243B, un drum despre care discuta cu edilii din Motoșeni și Stănișești în urmă cu cinci ani, va fi modernizat.

În final, primarii Bogdan Popa și Corneliu Ghelase au mulțumit Consiliului Județean pentru această investiție, care va însemna creșterea confortului cetățenilor, dar și speranța că firmele vor deveni mai interesate să dezvolte afaceri în zonă. De altfel, și Sorin Brașoveanu, întrebat de ziariști dacă se face ceva pentru atragerea investitorilor, a subliniat că „soluția este conectivitatea” și de aceea s-a și mers pe modernizarea drumurilor care fac legătura cu județele Neamț, Vaslui și Vrancea.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014