De când ma stiu, furnizarea apei calde a fost o problema la noi in oras. Inca de pe timpul lui Ceausescu, se intâmpla ca apa incalzita sa curga la robinetele noastre doar dupa un program, câteva ore pe zi, pâna când a disparut cu desavârsire.
Daca in acei ani, am inteles ca apa, ca si restul, de altfel, era restrictionata din cauza partidului-stat si a conducatorului acestuia, cu niciun chip nu o sa ma convinga careva de faptul ca aceleasi motive puteau fi invocate si in primii zece ani (daca nu si mai mult) dupa ’89.
Pentru ca, la fel ca inainte, apa calda ramasese un moft, fiind nevoit sa incalzesc pe aragaz oala dupa oala, ca sa ma pot simti si eu, câtusi de putin, in secolul XX. Pâna la un moment, când, nemaisuportând nesimtirea celor care, chipurile, imi furnizau apa cada si caldura la preturi neinteles de mari, am decis sa imi fac propriul meu sistem de termoficare, achizitionând o centrala murala de apartament. N-a fost deloc usor, stiuta fiind cât de mare era investitia in asa ceva, cel putin la acea data, dar, am zis ca mai bine ma fac dator la banca pe câtiva ani, decât sa fiu jumulit cu tupeu de CET. Si când te gândesti ca novicele de mine isi punea atâtea sperante, prin anii ’90, când incepusera lucrarile de anvergura la CET.
Credeam in vorbele politicienilor vremii care ne promiteau marea cu sarea (ca si acum, de altfel), ca o sa avem non-stop apa calda si caldura si câte si mai câte, de gândeai ca o sa curga bere la robinet ori coca-cola sau sprit de Odobesti. Ma cucerise, poate, faptul ca totul va fi mult mai ieftin decât inainte. Aiurea, pentru ca facturile au fost la fel de mari, daca nu chiar mai ridicate (culminând cu marea teapa a repartitoarele de caldura), de altfel, in ton cu salariile nesimtite ale celor care s-au perindat la administratia CET-ului – vaca de muls a tuturor, un izvor de bunastre a „meserisasilor” care au tras abil sforile ca sa ajunga pe acolo.
Caci, de la Talpica la Vladica, toata lumea pleca acasa cu salarii cu mult peste media nationala. Daca celor care transpirau din greu, supraveghind cazanele fierbinti, as fi fost de acord sa le fie platita mai bine munca, nu la fel as fi considerat si in cazul sefilor de tot felul care isi umpleau cardurile bancare cu salarii având atasate multe zerouri in coada (socotiti la nivelul leului nou, desigur). Si asta, pe buzunarele fraierilor care, de voie-de nevoie, au ramas legati la sistemul centralizat.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
