26 decembrie 2024

Va schimba pandemia ordinea lucrurilor?

La Universitatea George Bacovia – Bacău, în aula Moldova, de la parter, a avut loc o întâlnire informală în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme. De la efectele generate de evoluția pandemiei asupra relațiilor umane, protejarea mediului, la păstrarea valorilor tradiționale. Invitați de marcă, voluntari Pro, membri ai celor două mișcări conservatoare, Alianța Renașterii din România și Alianța Famililor din România. Pe ordinea de zi a fost inclus și cazul familiei Furdui. O familie de români, cărora statul German le-a luat cei 7 copii, după ce unul dintre minori i-a mărturisit psihologului, că mama obișnuiește să-i bată pe frații mai mici.

„Era”, dinainte și după coronavirus



Multă logică, documentare. Cine suntem, vrem sau putem să fim? O analiză la rece, raportată la viitorul omenirii. Șansele ca Terra să ne mai suporte. La bară, avocatul Peter Costea, versus jurații aleșii de puterea Divină în contumacie, să decidă soarta Universului. Misiune dificilă să aperi vinovatul: Omenirea nepăsătoare.

Avocatul Dr. Peter Costea, candidat la europarlamentare în 2019, a propus spre dezbatere conținutul unui volum, publicat recent în SUA, care stârnește multe controverse. O temă de actualitate: Cum va arăta Lumea, post covid? Autorii, Klaus Schwab și Thierry Malleret, l-au denumit sugestiv „COVID-19:The Great RESET.” Mai pe românește: „Covid-19: Marea Resetare”. Când a fost publicată cartea, nu a fost luată în calcul și noua tulpină (Omicron). Așa am ajuns la a 15-a literă din alfabetul Grecesc. Dacă ne luam după cel latin, săream abia la litera E. Parcă cineva vrea să fure startul.

Peter Costea: „Am intitulat sugestiv aceast subiect, Societatea umană post covid. Care sunt ideile puse în circulație la ora actuală, privind resetarea globală? Nu este vorba de o teorie conspiraționistă. Sunt idei folosite de mari și influenți intelectuali, economiști și politiceni ai zilelor noastre. În istoria omenirii au existat mai multe astfel de resetări. După fiecare cataclism mondial apare o lume nouă. Potopul! Pentru prima dată în istoria omenirii apare un cod moral. De a se constitui o societate bazată pe anumite principii, morale. Un exemplu similar este Codul lui Hamurabi, când oamenii care au trăit acum 4 000 de ani, au încercat să stabilească reguli de conduită pentru mebrii societății, prin organizarea socială, politico-economică, a vremii de atunci. Numărăm anii dinainte și după, Hristos! Două ere diferențiate. Mai recent, un alt mare eveniment istoric este Tratatul de la Westfalia, din Germania, 1648, care a pus capăt Războiului de 30 de ani din Europa. A fost- îi putem spune- un cataclism militar care aproape a distrus continentul, de la Est la Vest. Atunci au apărut termenii de consimțământ, toleranță și acceptare reciprocă, pluralism și diversitate. Războaiele lui Napoleon, care din nou au distrus Europa, urmate de Revoluția Franceză și Pacea de la Viena (Concertul de la Viena), au căutat să reconfigureze iar Europa. S-a impus ideea de a se preveni războiul în viitor, prin asigurarea unui echilibru militar. S-a resetat iar omenirea acceptându-se Balanța puterii! Conceptul a fost distrus de Primul Război Mondial, care a dat naștere unei noi societăți globale, bazată pe principiile autonomiei naționale. Au apărut instituții noi, Liga Națiunilor, Tribunalul Internațional de la Haga, distruse și ele de Al Doilea Război Mondial, cel mai teribil cataclism care a afectat omenirea. După 1945, a apărut un alt sistem politic global, o altă resetare dacă vreți, în care ne aflăm din punct de vedere istoric și astăzi. A luat ființă Organizația Națiunilor Unite. Menită să mențină pacea, să prevină războiul, prin diplomație, dezvoltare, drepturile omului.”

Before – After, Coronavirus

„Sunt încă două aspecte recente, care au modificat fundamental evoluția societății” continuă Peter Costea: „Prăbușirea sistemului comunist în 1989, și fenomenul de globalizare care a urmat, când China a fost acceptată în anul 2001, în Organizația Mondială a Comerțului, și care – pur și simplu- a resetat economia mondială. După 20 de ani de globalizare extraordinară, economică, politică, rezultatul a fost apariția unei serii noi de instituții, care – aș spune eu- au afectat în sens negativ identitatea națională. Am ajuns astfel, ca la începutul anilor 2020, un mic virus, care fie că s-a scurs, eu cred că a fost scăpat de sub control dintr-un laborator din China, sau, după teoria zoonotică, ca acest virus să fie transmis de la animal în ființa umană, am ajuns la această situație teribilă în care ne aflăm astăzi. Un cataclism mondial resetează omenirea. Este îngrozitor să te gîndești că, datorită modificărilor climatice, se vorbește – sunt speculații – că populația ideală a planetei ar trebui să fie redusă doar la jumătate de miliard de oameni. Ceea ce este înfiorător.”

Avocatul… cu vorba. Matematicianul… cu cifrele

Și dragostea poate fi măsurată, quantificată, transpusă în dimensiuni. Virusul are și el măsura și logica multiplicării lui. Matematicianul Florian Colceag, profesor, doctor, nu poartă mască. Logica îi spune că este inutilă. Ba din contra, este depozitară de alți microbi, care ne fac mult mai rău odată inspirați: „Viitorul ne ajunge din urmă, și nu suntem pregătiți. Ar trebui să evităm tiparele. Avem nevoie de educație. Noi nu am fost educați decât să rezolvăm probleme, la orele de matematică. Nu probleme de viață. Nu se poate anula o criză, dar se pot anula trei crize în același timp. Sunt legate unele de altele. Consecințele se văd la nivelul copiilor. Dacă te lupți cu o singură problemă nu reușești. Dar dacă te uiți la consecințe, faptul că profesorul poartă masca, e suficient. Tu vorbești cu un om cu mască. Nu mai există expresia feței. Copilul când se naște așteaptă zâmbetul mamei. Fără acel zâmbet el nu știe dacă este încurajat sau descurajat, dacă a făcut ceva bine sau rău. Copiii învață unii de la alții cînd sunt împreună. Modelul nostru atitudinal, care-i supus, îmi pare rău să o spun, aduce a popor de oi nu de eroi. Știți bine că la aceste măști, în interior, se cultivă bacterii în mediul umed. Oxidul de grafen, din cauza respirației, are efecte mai rele decât virusul. Foarte bine! Mergeți, că așa vă zice guvernul, dacă nu vă pasă. Trebuie să-ți pese de covid! Faptul că suntem un popor supus, parcă ne-am pierdut gândirea! Nu mai judecăm! Acceptăm ce ni se bagă pe gât. Ca ăștia să-și vândă marfa? Gândițivă la viitorul copiilor care învață de acasă. Doar restricții. Părinții se urcă pe pereți, mai lucrează și on-line, când văd luptele politice pentru o funcție într-un sistem și așa corupt.” Inflația are și ea o logică a cifrelor, datorată schimbărilor climatice, epuizarea resurselor minerle, deșertificarea, efectul de seră. „Am distrus mediul natural, din nepăsare, din prostie, pentru bunăstare. Să nu credeți că mediul natural nu ne cosideră periculoși. Ființele astea, unele nevăzute, care ne înconjoară, nu au reacție, nu au sentimente? Porcul nu are drept de viață? Îl sacrificăm! Suntem noi prea deștepți? Nici corecți, nici sceptici, nici morali. Mediul natural nu ne arată cu ochiul liber ce înseamnă inteligența bacteriană, virală, mutațiile genetice. Copiii, când se nasc, sunt geniali. Mediul îi transformă. Maimuțele sunt nobile? Nu mint. Nu înșeală, nu speculează, își îngrijesc puii. Dacă am degenera, omul tot ar fi mai bun, ca om, după o resetare. Revin la vorba lui Brâncuși care a spus: În anul în care am plecat, erați săraci și proști. M-am întors, și v-am găsit și mai săraci, și mai proști.”

Multă inteligență pe metru pătrat la această întrunire, confruntare de idei. Să nu rămână doar vorbele! Prezenți în sală au fost și, să le spunem antreprenori, care pun deja în practică, în luptă cu birocrația, tehnologii revoluționare care să protejeze mediul în care trăim.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img