Consilierii județeni se întâlnesc joi, 19 aprilie, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află validarea lui Laurențiu Chiciu, supleant pe lista Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), în funcția de consilier și alegerea vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bacău.
Postul de vicepreședinte al CJ care a revenit organizației ALDE Bacău a devenit vacant la începutul lui februarie, ca urmare a emiterii Ordinului Prefectului 31/2018, prin care se constata încetarea mandatului lui Marius Gheorghiță înainte de termen.
Deputatul Constantin Avram, președintele județenei ALDE Bacău, anunțase încă din toamnă că Marius Gheorghiță va fi schimbat din funcția de „vice” din cauza rezultatelor slabe obținute la evaluare, dar abia pe 31 ianuarie a fost emisă hotărârea de excludere din partid a acestuia.
După două luni și ceva, filiala s-a decis să facă propunerea pentru funcția vacantă. Două nume au fost vehiculate, în mediul politic, ca favorite: Vasile Humulescu și Adrian Popescu. Cei din ALDE susțin că „nu s-a decis încă”, „se va vota” și că „funcția poate fi ocupată de oricare dintre cei cinci consilieri județeni”: Vasile Humulescu, Adrian Popescu, Ovidiu Cojocaru, Sorin Umbrărescu și Laurențiu Chiciu.
Biroul Permanent Teritorial al ALDE se va reuni miercuri seara pentru a stabili, prin vot secret, candidatul propus și susținut în ședința CJ Bacău. Surse din partid spun că Vasile Humulescu nu va candida, prin urmare e aproape sigur că Adrian Popescu va fi noul vicepreședinte al CJ Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.