Oamenii, ființe dominate de inteligență, au primit darul de a putea alege și voință de a alege singuri. Și fiecare a ales. Și eu am ales… Să fiu prezent la premiera spectacolului „UZINA ARTIȘTILOR”, după un text scris de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan, jucată pe scenă Teatrului Municipal ”Bacovia”.
Pentru acest spectacol s-a lucrat cu multă pasiune, izvorând astfel un inedit cadou dramaturgic oferit publicului de către echipa de producție (regia artistică – Matei Lucaci Grunberg, asistent regie: Bogdan Tulbure, scenografia – Raluca Alexandrescu, coregrafie: Filip Stoica, muzică originală și sound design- Sever Bârzan și Andy Horjea, light design- Costi Baciu).
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu.
Ingenios și nonconformist, piesa de teatru “Uzina artiștilor” înlocuiește accentul de pe muzical-ul clasic pe un adevăr istoric cu ajutorul unor rime și ritmuri terifiant de actuale. Comicul de replică este uimitor susținut de un fabulos comic de situație, totul în spiritul unui teatru modern.
Textul scris pare a fi pus sub semnul întrebării iar percepția publicului este din mai multe perspective, realitatea fiind descompusă și înțeleasă de fiecare spectator cu un alt sens. Multitudinea de situații și perspective adaugă o notă de mare originalitate. Încă de la debut, amestecat în public, un mare regizor dorește să-și relanseze cariera (Matei Bogdan) prin spectacolul “Istoria româniei povestită în nunți și înmormântări”. Marea provocare a acestui spectacol este prezența comisiei UNITER. Cum “advertising”-ul a fost mereu în viața românilor, indiferent de timpul istoric, vânzătorii de ziare (Vlad Nicolici și Tudor Hurmuz) încearcă să ne ofere orice, orice știre ce ar avea ca finalitate achiziția.
“Istoria” se naște ca un cuvânt derutant acum. Personajele par că fac istorie mai curând, decât o gândesc. “Veșnicul îndrăgostit” A. I. Cuza (Vlad Nicolici) încearcă o mediere în disputa ideilor dintre Moldova (Daniela Vrînceanu) și Țară Românească (Ștefan Huluba). Poetic ilustrată, viață lui A.I.Cuza, în scenă, că și în realitate, este dominată de Elena Cuza (Florina Găzdaru) și Maria Obrenovici (Bianca Babașa).
Ritmul actoricesc este întrerupt prin numere live de rap sau blues (a se citi balade), în interpretarea absolut memorabilă a actorilor ce par un izvor nesfârșit de talet și inedit. Nu am putut să nu observ jocul cu partiturile, plin de entuziasm și bucurie, încredințate, aparent inconștient, de regizorul autor. Muzica și versurile au reușit să transmită publicului “vibe-ul cool” și ironia fină.
Trădat în viață, cu o căsnicie eșuată și refugiu în alcool, actorul care-și uită replicile și nu poate performa fără fițuică (Bogdan Buzdugan) este o pată de culoare între artiștii nesatui de ambiții și de dorința de a câștiga orice.
Cu fiecare scenă specatorii se amuză copios, rememorează faptele istorice, empatizează cu personajele și cu acțiunea extrem de actuală, dar vor medita asupra relației dintre existență și dispariție.
La granița dintre real și ficțiune se află o zona neutră. O zona în care absurdul nu invadează adevărul, iar normalul nu interacționează cu fantezia. Așa am putea defini modul în care Corina Goranda ne-a transpus în rolul ei. Valentin Braniște îl portretizează pe singurul actor non-artist. Are alura unui personaj în plus, personaj care este în același timp, indispensabil.
Ipoteza unui activist care protesteză împotriva a orice, pentru a primi o oarecare faimă și un moment de “prime time” pare a fi un punct culminant al ideii dramaturgice, este transpusă în acest spectacol, cu un mare efect dramatic, de Minodora Broscoi.
Finalul piesei mizează pe un impact filozofic al publicului care aspiră către un “happy end” sau un alt clip muzical al acestei comedii, dar, se confruntă cu un moment de liniște primordială în față morții personajului care nu a fost văzut nicicând, Nea Matei.
A fost o bucurie să văd acest spectacol. Am simțit asupra-mi un cumul de energii, o descătușare de inteligență dramatică, un mix de realitate și ficțiune. Am văzut o lecție de actorie, un rol jucat în lacrimi când toată sala râde, în ritmurile muzicale ale unui azi extrem de actual.
În ropote de aplauze mă întreb: Într-o lume plină de “fake-uri” mai există vreo dâră de lumina? Cu siguranță DA, doar trebuie să străbați cărările aspre ale istoriei și să te lași purtat de inspirația unui surprinzător regizor: Matei Lucaci Grunberg.
Tudor Pascu Mihail (clasa a VI-a), elev la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
