5 noiembrie 2024

Utilaje moderne pentru smotruit Piata Centrala

Din aceasta luna, angajatele Pietei Centrale, care asigura curatenia in spatiile de vânzare ale obiectivului, au ajutoare de nadejde. Asta dupa ce administratia pietelor a obtinut finantare de la primarie pentru achizitionarea a trei utilaje pentru spalat pardoseala.

Investitia s-a ridicat la circa 26.000 de lei, cele trei utilaje, produse in Austria, fiind nu doar un sprijin pentru salariatele pietei, ci vor face si economie la apa, detergent si…timpul de lucru. „Dintre cele trei masini care sunt folosite la spalat pe jos, cea mai mare se foloseste in hala de lactate, iar celelalte doua, mai mici, sunt pentru curatenia in zona producatorilor, in spatiul dintre alei.



Aceste achizitii erau necesare, intrucât, numeric, personalul angajat la maturat si curatat pietele este foarte mic. Or, astfel de utilaje le ajuta foarte mult pe angajatele noastre”, a declarat Vasilica Busuioc, seful Directiei Pietelor Bacau.

Cele trei utilaje sunt, pe buna dreptate, bucuria angajatelor pietei care, de acum incolo, nu vor mai face smotru folosind matura, furtunul cu apa si restul ustensilelor, ci vor mânui cu eleganta noile utilaje. „E mai simplu si mai usor acum. Inainte, foloseam furtunul cu apa, era mai greu, plus ca ne lua peste doua ore sa facem luna hala de lactate. Acum, intr-o ora e gata tot”, ne-a spus Andreea Luminita Matache, una dintre angajatele pentru curatenie de la Piata Centrala.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri