Îmi place mult titlul noului volum de publicistică aparținând lui Cassian Maria Spiridon, „Gloria și demnitatea inutilului”, pe care tocmai l-am primit, prin amabilitatea autorului. E un tom masiv, care reunește editorialele, textele scriitorului publicate (între ianuarie 2020 și noiembrie 2021) în revista „Convorbiri literare”, al cărei director este. Sunt articole de substanță, cu multă informație culturală, temeinic documentate, reflectând atitudinea tranșantă față de diverse evenimente ale lumii contemporane a unui scriitor lucid, cu spirit critic, opinii ferme și cu vocație de constructor, având direcții de acțiune clare, urmate cu perseverență. Cum nu-mi trădez principiul plăcerii de a descoperi lucruri frumoase și de a mă bucura de ele, dar nu singură, ci împărtășindu-le, am deschis cartea la amplul articol, un studiu, de fapt, care dă titlul volumului și transcriu aici câteva impresii. Punctul de plecare este un motto din cartea gânditorului italian Nuccio Ordine, „Manifest. Utilitatea inutilului”, în care acesta afirmă: „ideea utilității acelor cunoștințe a căror valoare esențială e total liberă de orice finalitate utilitaristă. Există cunoștințe care își sunt scop lor însele și care ‒ tocmai datorită naturii lor gratuite și dezinteresate, aflate departe de orice constrângere practică și comercială ‒ pot juca un rol fundamental la cultivarea spiritului și în dezvoltarea civilizației și a culturii umanității. În acest context, consider util tot ce ne ajută să devenim mai buni”.
Despre importanța cultivării spiritului este vorba în cartea analizată cu multă pătrundere de Cassian Maria Spiridon, care se oprește asupra unor citate semnificative, pentru a le comenta, a nuanța unele înțelesuri și a face trimiteri la actualitate. Sunt pilde, sentențe din marii filosofi ai antichității, pasaje din scriitori, poeți și prozatori, din gânditori din toate timpurile, care te seduc prin adevărul și frumusețea formulărilor și te îndeamnă la reflecție. Completează și îmbogățesc lectura acestor pagini observațiile directe, aplicate ale lui Cassian Maria Spiridon, cu multe accentele critice vizând stări de lucruri din stricta realitate, sunt deosebit de interesante notațiile despre felul în care este percepută democrația, prin punerea în discuție a unor opinii avizate, este atins și subiectul atât de sensibil al religiei. Din păcate, nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, și în multe privințe involuția este cât se poate de evidentă. Oamenii care s-au lăudat mereu, s-au „semețit” că au supus materia, au ajuns robii ei, în goana după bunuri materiale, după înavuțire, devenind „sclavii fericirii”. Învățământul, în loc să se perfecționeze, s-a degradat, profesorii s-au transformat în „prestatori de servicii”, iar studenții în „clienți” care plătesc. În mediul universitar se fabrică diplome în serie, iar decanii, rectorii sunt acum manageri, copleșiți de treburi administrative, de nesfârșitul șir de ședințe, consilii, de hârțogărie. Se luptă cu birocrația și cu noile cerințe, care urmăresc profitul, profesorii onești, cei care odinioară erau „creatori de dorințe pentru cunoaștere”. În vremurile când se mai putea vorbi despre demnitate și noblețea spiritului, când la școală erau prețuite umanioarele, care șlefuiau și gândirea, și sensibilitatea învățăceilor. Tabloul actual este unul mai curând sumbru, pândit de o neobarbarie tot mai vizibilă, mai agresivă. Într-o lume urâțită, strâmbă, violentă, în care doar unii „au dreptul de a avea drepturi”, sunt în pericol tot mai multe instituții culturale, socotite „nerentabile”, muzee, biblioteci, centre de cultură, etc., al căror rost este să păstreze memoria trecutului, să cultive și să perpetueze valorile spiritului, respectând demnitatea umană. „Arderea trecutului” este permanenta tentație pentru noii barbari, ne atenționează autorul.
Înțeleg atât de bine revolta lui Cassian Maria Spiridon împotriva „dictaturii profitului”, pentru că și eu gândesc și simt la fel, În plus, el este poet și e mult mai convingător, făcându-și cunoscute gândurile despre poezie, care „ctitorește prin cuvânt și în cuvânt”, și în recent apărutul volum „Rugul ce nu se mistuie”. Și, desigur, are dreptate când afirmă: „Gloria și demnitatea inutilului sunt una cu gloria și demnitatea omului”. Să nu uităm, așadar, că tocmai prețuirea frumosului, a gingășiei, a artei îl ridică pe om „deasupra dobitocului”, și-l face să fie mai bun, mai sensibil.
