Prezenti la Bacau pentru a alege presedintele Uniunii Scriitorilor din România, creatorii de literatura membri ai filialei conduse de Calistrat Costin au adus in discutie stravechea problema a Casei „Alecsandri”.
„Azi am mers acolo, adica la doi pasi de unde ne aflam, si va spun sincer ca am lacrimat. Cum e posibila o asemenea crima sub ochii nostri?”, ne-a spus unul dintre ei. La intâlnirea care a precedat exercitiul propriu-zis al votului, Gheorghe-Andrei Neagu, redactorul-sef al revistei „Oglinda literara” de la Focsani, a adus in discutie aceeasi chestiune, aprobat fiind de cei aproape 50 de scriitori prezenti.
Am asteptat cuminte, in fata salii de conferinte de la etajul 11 al Hotelului „Decebal”, pauza dinaintea votarii, când i-am abordat pe academicianul Nicolae Manolescu si pe Dan-Mircea Cipariu, cei doi contracandidati la presedintia USR.
Fara nicio rezerva, au semnat apelul pentru salvarea Casei. „Vreau sa facem mai mult noi, la Bucuresti, pe linie de Uniune”, ne-a asigurat actualul presedinte al USR.
„Cu drag, cu mult drag va sustin în aceasta campanie culturala”, ne-a spus si Dan-Mircea Cipariu. Am plecat din cladirea Hotelului cu convingerea ca duc in geanta angajamentul a… doi presedinti ai Uniunii Scriitorilor din România. Sa ne fie de folos!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.