„Hai matusa, misca-te mai repede!” Ati auzit vreodata acest indemn in fata unui ghiseu? Eu cred ca da. Era vocea unui functionar public sau a unui specialist al unui serviciu public, iritat ca trebuie sa explice mai rar si mai clar, unui batrân, ce are de facut.
Cum sa nu fie iritat când el reprezinta Statul, iar batrânul, cu jacheta lui ponosita, mirosind a naftalina si a cartofi prajiti, e nimeni? Si, culmea, e aproape surd si nu cunoaste legile! In astfel de situatii, intimidat, dezorientat, omul se misca si pleaca fara sa fi inteles prea bine de ce dosarul nu este bun si de unde poate obtine actele care-i lipsesc.
Urmarea este ca va bate drumurile, alungat de la o institutie la alta, repezit de fiecare data, iar când in sfârsit dosarul va fi complet va fi prea târziu ca sa mai poata beneficia de drepturile sale, din cauza ca termenul va fi fost depasit.
Vina va apartine, fireste, solicitantului. Stupefiat, batrânul cu pricina se va scuza: „Nu am stiut”, „Nu mi s-a spus”, „Eu nu am inteles asa!” Sigur, necunoasterea legii nu-l absolva de efectele nerespectarii ei, stim asta, dar trebuie sa aflam si cine e vinovat ca legea nu a ajuns la beneficiari. Unde sunt cei care raspund de comunicare si mai ales cei care sunt, chipurile, in slujba cetateanului, fiind platiti nu doar ca sa incaseze taxe sau sa verifice hârtii, ci si pentru a-l ajuta pe muritorul de rând sa-si obtina drepturile?
Am crezut, dupa 2007, ca mergem pe drumul cel bun, ca serviciile publice se umanizeaza si sunt din ce in ce mai mai aproape de standardul european. Am tot auzit ca „diseminam” informatii si imprumutam „modele de buna practica”, dar acestea nu trec, cu unele exceptii, de obrazul gros si usa grea a institutiilor statutului.
Se pare ca aceste modele nu sunt bune decât uneori, atunci când avem oaspeti din afara. Nu asta ar trebui sa faca un functionar public, sa-l ajute pe cetatean sa gaseasca institutia sau serviciul potrivit? Sa caute impreuna cu el o solutie la problema sa si sa-l invete ce pasi trebuie sa urmeze?
Din pacate, in România, depunerea dosarului pentru o locuinta sociala sau pentru o proteza medicala e o experienta umilitoare si costisitoare. Daca tot importam modele, poate nu ar fi rau, asa cum in Kenya exista „Satul femeilor”, care ocroteste nevestele napastuite, sa infiintam „Satul batrânilor”, in care nimeni sa nu mai strige „Misca-te, matusa!”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
