Ursul de la Darmanesti a trecut prin secole

„Mai frumos ca la noi nu este”

De doua luni, Darmanestiul rasuna, seara de seara, de cantece si batai de toba. Cetele care vor colinda si ura peste cateva zile incep pregatirile din vreme, pentru ca totul sa fie perfect. Tot orasul este cuprins de febra pregatirilor, de la cei mici, dornici sa primeasca si ei anul acesta un rol cat de mic, la bunicutele ocupate sa apreteze camasi, sa coase panglici, margele si canafi. Grijile de peste an si oboseala dupa o zi de munca dispar cand rasuna doba, sunetul cu care au crescut darmanestenii si care ii cheama acasa, de oriunde s-ar afla.

Ii admiram in fiecare an defiland prin centrul Bacaului in sunetul asurzitor al tobelor. Ce bacauan nu a auzit de Ursii din Darmanesti? Faima lor a depasit granitele judetului. De ani de zile se intorc acasa cu diplome de excelenta de la toate festivalurile de traditii populare din tara. In viata de zi cu zi sunt oameni obisnuiti, cu slujbe sau fara, cu familie, cu bucurii si necazuri. Stransi in ceata si costumati, par coborati din legenda. „Cand imbrac blana ursului parca ii prind puterea, ne-a marturisit Catalin Simion. Nici nu-i simt greutatea, care poate fi si de 60 de kilograme. Pot sa joc ursul de dimineata pana in noapte.” Nu degeaba, copiii sunt adusi de parinti sa atinga blana de urs, ca sa prinda vigoare si sa nu aiba teama de nimic. Pregatirile pentru spectacolul care tine doar o zi sunt intense, dar nimeni nu se plange, onorat sa fie ales intr-o ceata. „Este un mister ce-i mana an de an”, spune si Ion Starparu, cel care si-a facut un tel din pastrarea traditiilor de la Darmanesti.

„Ursul” cel mai vestit
Catalin Simion este cel mai vestit in zona pentru blanurile de urs pe care le detine si pe care le ingrijeste neobosit. In gospodaria sa impresionanta pentru un tanar de 28 de ani are camere speciale in care a aranjat, ca la expozitie, blanurile, costumele de tobosar, irod si ursar, lanturile si parii incrustati care se numesc cearlau si cu care ursarul se apara de „fiara”, mastile care reprezinta personaje, de la cele clasice, de baba si mos, la cele inspirate din politica zilelor noastre. „Prima data cand am intrat intr-o blana de urs aveam doar cativa anisori. Atat de tare m-am speriat incat a trebuit sa fiu descantat cu par de urs. Dupa aceea nu am mai simtit frica. Doar cand am dat fata in fata cu un urs adevarat m-au trecut caldurile cand am vazut cum i se ridica parul pe coama. An de an am fost in ceata. Fugeam de acasa, copil fiind, si participam la repetitii pe malul Trotusului. Ardeam cauciucuri si jucam in jurul focului. Ajungeam acasa plin de funingine si noroi. Mancam bataie, dar a doua zi o luam de la capat. Acum fac repetitii cu ceata mea, pentru care eu asigur toate costumele, in caminul cultural. Acolo este «Scoala de ursi».”

Spiritul ursului ii cheama

Sa fii in ceata sau chiar conducator de ceata nu este o afacere. Iti aduce doar mandrie si o bucurie fara asemanare. „Acum 3 ani le-am dat celor din ceata cate 50 de lei pe zi. Am pierdut peste 100 de milioane. Mama m-a certat, dar tata, de la care am mostenit pasiunea, transmisa lui de bunicul, mi-a luat apararea. Odata ce ai atins ursul nu poti sta departe. Am prieteni care lucreaza in Italia, dar nu au venit tot anul acasa pentru a veni acum. Am prieteni care vin de la Oradea numai ca sa vada Ursul de la Darmanesti. Si eu, oriunde as merge, ma intorc acasa de Sarbatori.” Anul trecut, Catalin avea piciorul rupt. A taiat gipsul si a jucat ursul. Ii pocnea piciorul la fiecare miscare, dar daca ar fi stat in public i s-ar fi rupt inima. Primarul Spiridon ne-a marturisit ca, in cei 56 de ani de viata, doar de doua ori nu a participat la aceasta sarbatoare care a capatat proportiile unui festival.

Puterea unui ritual pagan

Cine a jucat prima data ursul sau care au fost primele sarbatori in care au rasunat dobele nu stie nimeni. Cert este ca Militia nu a reusit, inainte de ’89, sa „omoare” Ursul, dar nu a reusit. „Credem ca este un ritual pagan, tocmai de pe vremea dacilor, crede Ion Starparu. Textul este neschimbat de generatii. In fiecare an, cetele se aduna in centrul orasului si fac o demonstratie, iar un juriu le premiaza pe cele mai bune. Este o treaba foarte serioasa. Luam in calcul totul, de la acuratetea costumului, la punctualitate. Cine intarzie este depunctat. Cine face rabat de la costum sau text, la fel.” Acum sunt in Darmanesti 7 cete mari, pe cartiere. Fiecare se prezinta cu cel putin 20 de ursi, 30 de ursari, peste 50 de irozi, 40 de tobosari, 200-300 de masti. Rivalitatea dintre cete este aprinsa. „Pe 31 decembrie, daca ne intalnim pe traseu nu se termina bine, dezvaluie Catalin Simion. Fiecare vrea sa aiba cea mai spectaculoasa aparitie. De pe 1 ianuarie suntem iar prieteni.” Ceva din sangele ursului ramane in blana lui si dupa moarte. „Simti asta cand te imbraci. Altfel nu se explica de ce un barbat de 60 de ani poate juca ore in sir cu o blana de zeci de kilograme in spinare. Este ca o transa din care iesi doar dupa ce redevii om.” Dupa ce dau tot ce pot in fata a mii de oameni stransi in centrul orasului, cetele se divizeaza si incep sa mearga din casa in casa. „Toata lumea primeste ursul, explica primarul Constantin Spiridon. Aduce noroc in anul care vine.”

Banda lui Jian face dreptate de Craciun
Darmanestiul are si alte traditii vechi, minunate, care invie in Ajun de Craciun. Banda lui Jian, celebrul haiduc a carui poveste a trecut prin secole, este indragita si urmarita de toti, de la mic la mare. „Se crede ca a ajuns la noi inainte de 1918, adusa de un flacau intors din armata, explica Ion Starparu. Ar fi vazut-o jucata pe alte meleaguri. S-au adus modificari de regie, fiindca era cam statica. Acum este un spectacol urmarit cu sufletul la gura de spectatori, desi toti ii cunosc deznodamantul.” Banda transmite un mesaj de speranta, prin unirea haiducilor lui Jian si ai lui Nita, din Ardeal, si prin triumful binelui. Si aici sunt reguli stricte de costumare (pletele haiducilor sunt toate din par natural, de exemplu), de joc si comportament. Timp de 3 zile, portile sunt deschise pentru capitani, haiduci, vanatori si chiar pentru turci si potera care il haituieste pe Jian. Pentru jocul lor, artistii sunt rasplatiti cu bunatati. Datorita haiducilor si ursilor, oamenii din Darmanesti asteapta sarbatorile cu aceeasi emotie si bucurie an de an. Sentimentele lor sunt sintetizate de edil: „Mai frumos ca la noi nu este!”

In Darmanesti, ursii in blana de… oaie, cum se poarta prin zone ale tarii, nu au ce cauta. Blanurile, unele vechi de zeci de ani, au fost pregatite cu mare mestesug si sunt intretinute dupa o reteta veche. Se ung peste an cu ulei de in si cu crema de ghete. Sunt pastrate in incaperi curate si aerisite. Fiecare blana este impodobita cu canafi din lana rosie, cantarind cateva kilograme. Cu cat este mai inalt ursul si are canafi mai bogati, cu atat atrage privirile, aplauzele si voturile juriului. Si ceilalti membri ai cetei trebuie sa respecte reguli stricte. „La mine, fara camasa alba, vesta traditionala, pantaloni cu vipusca, la dunga, caciula de miel, nu intra nimeni in ceata. Poate sa aiba si 60 de ani!”, spune hotarat Catalin Simion, seful cetei din cartierul Pagubeni.

La inceputul acestei luni, o ceata impresionanta a participat la un festival de la Sibiu. Cand au ajuns la locul spectacolului, pareau ca multi alti participanti. Cum s-au imbracat, toata lumea s-a strans in jurul lor. Ca peste tot unde participa, au primit locul intai si diploma de excelenta. Primaria Darmanesti, orasul tot se mandreste cu ei. Anul acesta, vor juca si in Bacau pe 27 decembrie.
Doina Mincu
Andreea Gavrila