Apa va fi livrată în municipiul Bacău cu porția în următoarele 35 de zile după ce municipalitatea a dat undă verde continuării lucrărilor la rezervoarele de la Barați. Lucrările au început anul trecut, însă a mai rămas de înlocuit ansamblul hidraulic de la camera vanelor de la un rezervor de 5.000 de mc. Ca și anul trecut, lucrările vor avea ca efect reducerea presiunii la robinete și furnizarea apei cu program în mai multe zone din Bacău.
Se reiau lucrările la rezerva de apă a Bacăului
De luni, 10 mai, reîncep lucrările la rezerva de apă a Bacăului. Anunțul a fost făcut vineri, 7 mai, de către primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, într-o conferință de presă organizată chiar la fața locului, împreună cu reprezentanții Companiei Regionale de Apă Bacău și cei ai constructorului care va executa lucrările.
Proiectul „Înlocuire a asamblului hidraulic existent în camera vanelor de la rezervoarele Barați”, executat în proporție de 50%, a demarat în mandatul primarului Cosmin Necula, în iunie 2020, lucrările fiind suspendate din cauza pandemiei de SARS-COV-2. „Stația de tratare a apei este construită în urmă cu 60 de ani. Multe dintre instalațiile de aici sunt neschimbate de atunci. Anul trecut, au început lucrările care au durat câteva săptămâni, fiind întrerupte din motive de pandemie. Am discutat, pe la începutul anului, cu directorul CRAB și am așteptat să se ajungă la o rată de infectare mai mică, sub 1 la mie la cât s-a ajuns în prezent, să treacă și sărbătorile pascale, ca să reluăm lucrările, esențiale pentru a cupla rezerva de apă”, a declarat primarul Stanciu Viziteu. În prezent, sunt recepționate lucrările deja încheiate la acest obiectiv, concomitent cu reluarea celor restante.
„Important pentru băcăuani este că se va rezolva definitiv problema alimentării cu apă a municipiului, prin înlocuirea ansamblurilor hidraulice, astfel încât să conectăm rezerva de apă, care, evident, va aduce un suplus, asigurând fluxul necesar consumului. Este important ca lucrările să fie executate cât mai rapid, așa că am toată încrederea în CRAB și în constructor că se vor mobiliza foarte bine”, a mai spus primarul Bacăului.
Restricții în furnizarea apei
Cert este că necesitatea și oportunitatea realizării acestei investiții a fost impusă atât de vechimea mare și de gradul de uzură avansat, cât și de de faptul că lucrările sunt esențiale pentru interconectarea cu viitoarea conductă de legatură (așa-zisa rezervă de apă a municipiului Bacău) dintre Stația de Demanganizare Gherăiești și Stația de Tratare Barați. De reținut că, în mod normal, durata maximă de folosință în condiții cât de cât optime a unor astfel de ansambluri este de cel mult de 40 ani.
„O parte din populația municipiului este alimentată cu apă de la stația de pompare de la Gherăiești, ceea ce înseamnă cu nu va fi afectată de aceste lucrări. Asta pentru că aceștia vor avea apă asigurată de la fronturile de captare de la Gherăiești și din Mărgineni 2, unde, de asemenea, CRAB are un șantier în lucru, pe fonduri europene, respectiv reabilitarea fronturilor de captare și realizarea stației de demaganizare. Este o lucrare complementară rezervei de apă, întrucât de acolo se aduce surplusul de apă, prin intermediul rezervei de apă Barați”, a precizat Nina Chiper, directorul general al CRAB Bacău.
Prin urmare, odată cu reînceperea lucrărilor rămase de executat în incinta Stației de Tratare Barați, respectiv înlocuirea instalației hidraulice aferente celui de-al doilea rezervor de 5000 mc și înlocuirea conductelor din zona camerei vanelor, între 10 mai și 15 iunie, va fi restrictionat programul de furnizare a apei potabile, la parametri normali de debit si presiune, pentru 40% din consumatorii municipiului.
„Aici, sunt 2 rezervoare de 5.000 metri cubi și unul de 10.000 de metri cubi, iar lucrările, începute anul trecut și reluate de acum, vizează cele două rezervoare de 5.000 mc. Practic, acum vom scoate din funcțiune un rezervor, de aceea aper programul restricționat. Vom avea minus 5.000 de mtri cubi în privința alimentării cu apă a populației”, a subliniat directorul CRAB.
Cine și când va avea apă cu porția
Practic, vor fi trei etape de excutare a lucrărilor, timp în care apa potabilă va curge la robinete după un program bine stabilit. Astfel, între 10 mai și 9 iunie, furnizarea apei potabile se face 5 ore dimineața (în intervalul orar 05.00 -10.00) și 5 ore după amiaza (în intervalul orar 16.00 – 21.00). În această primă etapă, se va înlocui instalatia hidraulică a celui de-al doilea rezervor de 5000 mc, fiind necesară golirea rezervorului, ceea ce înseamnă reducerea stocului de apă necesar compensării consumului în anumite perioade, cu 5000 mc”, au preciat reprezentanții companiei de apă.
Vor fi afectați de aceste lucrări blocurile din zonele Pod Mărgineni – str. Gării – Aleea Parcului – Str. Oituz – Str. Energiei – Str. Mioriței , etj.II-IV, precum și Str. Gării – Str. Bradului – Str. Mioriței – Str. Ion Luca – Str. G. Bacovia – Str. Energiei, etj.II-IV. Totodată, restricții vor fi la blocurile de pe Str. Narciselor – Calea Republicii – Str.Condorilor – Str. Henri Coandă, et. II-IV, precum și cele de pe Calea Mărășești – Str. Garofiței – Str. Letea, etj.II-IV, Calea Republicii – Metro – Str. 2 Stejari (com.Sarata), et. II-IV, din zona centrală a Bacăului – Str.9 Mai – Bd. Unirii – Calea Marasesti – Str. Războieni etj.II -IV, din cartierul Gheraiesti, cartierul CFR – Str. Constanței și blocurile bară, altele dacât cele menționate mai sus, vor fi afectate la etajele III si IV.
A doua etapă va fi între 10 iunie și 11 iunie, când la fel va fi necesară întreruperea alimentării cu apă a conductei de transport Mărgineni – Barați, însă doar pe o perioadă de 12 ore. În acest timp, nu vor avea apă la robinet atât băcăuanii amintiți mai sus, cât și cei de pe Calea Moinești, din zona SALBAC, de pe Calea Moinești nr.34, fosta fabrică Diana Forest (actualmente Barlinek Bacău), cei de pe Str. Arcadie Șeptilici, Str. Prelungirea Arcadie Șeptilici (com. Mărgineni) și str. Între Vii (com. Măgura), locuitorii satului Barați (com. Mărgineni) și din comuna Mărgineni, satele Valea Budului – Trebeș – Pădureni – Luncani – Podiș. Programul de furnizare va fi de 3 ore, dimineața, și 3 ore, după amiaza.
În fine, etapa a treia, va fi în perioada 11 iunie – 15 iunie, când furnizarea apei potabile se face 3 ore, dimineața, (în intervalul orar 06.00 – 09.00) și 3 ore, după amiaza (în intervalul orar 17.00 – 20.00). În această etapă, se vor realiza lucrări de înlocuire a tronsonului de conductă de alimentare Mărgineni – Rezervor Barați, din camera vanelor până în exteriorul acesteia, precum și înlocuirea conductei efluentă din cele 2 rezervoare, din camera vanelor până în exeteriorul acesteia. În această păerioadă, vor avea apă cu porția toți cei amintiți anterior.
„Menționăm faptul că utilizatorii din zonele alimentate din Gospodăriile de apă Gherăiești și Mărgineni nu vor fi afectați de lucrările din această etapă, furnizarea realizându-se la parametrii normali de debit și presiune, 24 din 24 ore”, au precizat reprezentanții CRAB. Este vorbe despre locuitorii de pe Calea Moinești, între Conagra și fosta fabrică CPL, Arcadie Șeptilici, cartierul Șerbănești, Cartierul Izvoare, zona Milcov – Stadionului – Alecu Russo, zona Ștefan cel Mare, blocurile cu numere cu soț, inclusiv străzile Valea Roșie, Turbinei, Vântului și Vadul Bistriței, precum și ANL Gherăiești. De asemenea, pentru blocurile turn, furnizarea apei se va face în regim continuu.