Primiţi cu uratul? Primim, primim…
Sunt foarte frumoase tradiţiile şi obiceiurile de iarnă la noi, în satul Gioseni. Am crescut cu ele şi mă bucur că au rezistat până astăzi. Copil fiind, în preajma Anului Nou, abia aşteptam să mergem cu uratul. În clasele mici, însoţit de mama, mergeam doar pe la rude, având doar un clopoţel pe care mi-l dădea cu împrumut bunicul dinspre mamă.
Când am mai crescut, formam echipă de patru băieţi şi mergeam cu doba, pe la casele cu poarta deschisă. Fiecare dintre noi avea o misiune – unul ţinea doba, rotundă, din piele de viţel, bine întinsă ca să sune bine, unul «bătea» într-un anumit ritm, unul cânta din fluier şi altul, cu vocea, ura din tot sufletul. De regulă, eu eram acela. Ca să ne sincronizăm şi să iasă ca la carte, făceam repetiţii cu 2-3 săptămâni înainte de Anul Nou, cocoţaţi pe un deal din apropierea satului ca să nu deranjam vecinii şi să se audă frumos sunetul dobei, pentru că aveam şi concurenţă. Ce ierni erau! Cu zăpadă cât gardurile, cu brazi, cu miros de cozonac.
Ca răsplată primeam colăcei făcuţi pe vatră, prune uscate, mere şi bani, în special de la neamuri.
Spre dimineaţă împărţeam frăţeşte câştigul realizat, întorcându-ne acasă, obosiţi dar mulţumiţi.
Astăzi, se mai păstrează tradiţia şi în fiecare ajun de Anul Nou, primesc zeci de urători (parcă mă văd pe mine), veniţi la poarta casei cu clopoţelul, capra, ursul sau doba, dar şi la Primărie. Urările lor le iau ca pe urările tuturor locuitorilor din Gioseni şi îi asigur că ce am stabilit împreună le vom realiza în anii ce vin.
Veniţi la Gioseni, oamenii sunt bucuroşi de musafiri şi de urători.
Urez şi eu, prin intermediul ziarului Deşteptarea, multă sănătate şi un sincer „La mulţi ani!” giosenenilor de acasă şi celor plecaţi în lumea largă!
Bernadin Tamaş, primar al comunei Gioseni
