15 noiembrie 2024

Urări cu bombe

Cred că vom avea timp tot anul să vorbim despre „artileria grea” scoasă pe străzi la cumpăna dintre ani de nişte tineri teribilişti şi inconştienţi, cu complicitatea autorităţilor. S-a întâmplat şi anul trecut, şi în alţi ani, ca aceste adevărate bombe să provoace cumplite tragedii: mutilări, orbiri şi chiar decese, fenomen extins şi asupra animalelor. O sărbătoare transformă străzile în teatre de război, în poligoane de încercare a noilor „arme” achiziţionate, culmea, legal, de pe tarabe, din magazine, dar şi ilegal, de la colţul străzii, cum se întâmplă şi pe marile pieţe internaţionale de armament.

Cu multe zile înainte de Crăciun şi Anul Nou, tot citesc prin presă despre acţiunile Poliţiei cu scopul de a limita şi chiar elimina de pe piaţă acest arsenal, însă, după cum se vede, rezultatul este nul, ceea ce înseamnă că importul de asemenea pocnitori este o afacere extrem de profitabilă.



Cum trec de controlul vamal? Lanţul este lung, presărat cu nenumărate ilegalităţi. După frumuseţea focului oficial de artificii, pus în mişcare de specialişti, oraşul este luat cu asalt, mai rău ca în Afganistan. Am ieşit în stradă pe 1 ianuarie 2020, ce am văzut pe „teatrele de război” este de neimaginat. Şi situaţia se complică şi se amplifică an de an, mărimea şi puterea acestor bombe cresc. Câţiva parlamentari au propus interzicerea totală a acestor „artificii”, alţi parlamentari au contraatacat, venind cu ideea de liberalizare totală. Ce alegem?

Copil fiind, tata ne cumpăra o cutiuţă cu cinci micuţe artificii, fosfor lipit pe sârmă, care ardeau câteva secunde în bradul nostru de Crăciun, iar în curte pocneau bicele flăcăilor veniţi cu uratul, iar noi priveam fascinaţi pe geamuri, visând la vremea când şi noi vom merge cu uratul, vestind, frumos, venirea unui nou an.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014