24 decembrie 2024

Urangutanii „bombardieri”

Ați avut de-a face cu „bombardierii”din trafic? Mă gândesc că șicanările, flash-urile sau „forțarea” eliberării benzii sunt la ordinea zilei, pe străzile de la noi. Nu mai zic de „cizmele” care conduc fără nicio urmă de prudență sau de respect față de reguli și regulamente. Eram tentat să cred că taximetriștii sunt cei mai obraznici și fără niciun Dumnezeu. Plus că, în general, m-așteptam ca bărbații să aibă un astfel de comportament de junglă. Din păcate, și unele femei au devenit extrem de agresive la volan. De multe ori, nici nu știi cu cine ai de-a face în trafic.

Acum, cred că nu doar bețivii inconștienți se dau zmei pe șosele, ci și „prizații” sau „injectații” cu te miri ce. Lor li se alătură și mitocanii cu sau fără diplomă. Cu ceva timp în urmă, un amic mi-a relatat despre incident, grav aș spune, din trafic. Mai exact, un individ l-a șicanat în mod agresiv, undeva, pe o stradă de la periferia Bacăului, destul de intens circulată. Era seara, aproape întuneric, și băiețașul ăla îl presa, claxonând continuu, să treacă repede din drumul secundar, pe care se afla, pe unul principal. Și asta deși, din stânga, veneau mașini grele, una care transporta chiar animale. În fine, după ce ambii intraseră pe strada principală, maimuța a frânat brusc, la doi-trei metri, în fața mașinii, obligându-l să facă același lucru.pentru ca apoi să tragă pe dreapta, la nici 10 metri, în speranța unei lupte.



În mod evident, amicul și-a continuat drumul spre casă, cu familia înspăimântată, din păcate, până la lacrimi. Dincolo de nedorita sa experiență, cert e că, în trafic, găsim, din păcate, tot soiul de specimene deviate de la linia normalității. Or, daca-ar am avea o legislație mult mai drastică, așa cum am aflat că există prin alte țări, mai evoluate ca a noastră (unde, e drept, și urangutanii sunt mai puțini), lucrurile s-ar mai liniști. Nutresc speranța că „Legea «Anastasia», plus alte modificări asemănătoare vor face curățenie printre posesorii de permise de conducere. Iar, contravențiile, chiar și cele simple, vor fi mai aspru sancționate (aș zice chiar cu pușcăria, o săptămână, o lună, un an), începând cu cele privitoare la depășirea vitezei legale și încheind cu alcoolul sau alte tâmpenii luate benevol de descreierații cu permis sau fără. Păi, de ce să plângă mama, să plângă mă-sa.

Din cauza tolomacilor au crăpat mulți, vinovați, dar și nevinovați, pe care moartea i-a găsit în locul nepotrivit, din păcate. Chiar și cei care ar trebui să aibă grijă de drumuri, inclusiv de elementele de semnalizare, să plătească, dar din propriile buzunare, și nu din punga statului. Sau, de ce nu, să înfunde pușcăria. Și ei trebuie responsabilizați. Dacă-i lege, apăi să fie pentru toți.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img