Tradițiile, parte integrantă a identității noastre naționale, se confruntă în ultimii ani cu un val de critici din diverse motive, unele mai justificate, altele mai puțin. Printre acestea, tradițiile de Anul Nou, precum Plugușorul sau jocurile mascaților, au devenit ținta unor atacuri și chiar tentative de cenzură, deoarece unii le consideră nepotrivite sau ofensatoare. Această schimbare de atitudine ridică o serie de întrebări esențiale despre valorile noastre culturale și despre locul tradițiilor în societatea modernă.
Folclorul românesc are o istorie de sute de ani în care a servit drept mijloc de critică socială și morală. Plugușorul, de exemplu, nu este doar o urare pentru recoltă bogată, ci și o ocazie de a reflecta asupra aspectelor mai puțin plăcute ale societății. Jocurile mascaților au încorporat mereu o doză de satiră, invitând comunitatea să privească cu umor și autoironie realitatea cotidiană. Aceste obiceiuri au fost și rămân un mod colectiv de a exprima speranța că lucrurile se vor îmbunătăți.
Astăzi, însă, asistăm la o reinterpretare forțată a acestor practici, în care orice critică, fie ea și simbolică, este etichetată ca propagandă sau instigare. Unele persoane propun chiar ca urătorii care depășesc limitele „acceptabile” să fie sancționați. Această tendință reflectă nu doar o lipsă de înțelegere a folclorului, dar și o frică exagerată față de ceea ce reprezintă criticile tradiționale.
Un alt exemplu este jocul ursului, un obicei străvechi care în multe regiuni ale țării marchează trecerea între ani. Criticat pentru folosirea pieilor de urs și pentru presupusa cruzime pe care o evocă, acest obicei este considerat de unii grotesc și demn de interzis. Fără a ignora sensibilitățile contemporane față de protecția animalelor, este important de subliniat că jocul ursului are o semnificație simbolică profundă, legată de forța naturii și de ciclurile vieții. Renunțarea la aceste practici ar însemna o ruptură cu rădăcinile noastre culturale.
Criticile aduse tradițiilor de Anul Nou sunt doar un exemplu într-un peisaj mai larg de contestări care vizează istoria, limba și, în general, tot ceea ce ține de conștiința națională. Această tendință este alimentată de factori precum lipsa de cultură, frica de a nu supăra pe cineva dar și de influențele externe sau chiar prostia. Este paradoxal cum unii resping tradițiile autohtone pe motiv că ar fi „prea dure” sau „neadaptate” și, în schimb, promovează sărbători precum Halloween-ul, care nu sunt mai puțin „infricoșătoare”, dar care par mai „acceptabile” din punct de vedere cultural.
Tradițiile de Anul Nou, ca și alte obiceiuri românești, sunt expresii ale identității noastre colective și un mod de a păstra viu spiritul comunitar. Criticarea sau chiar interzicerea acestor obiceiuri din motive subiective reprezintă un risc real de alienare culturală. Trebuie să învățăm să apreciem tradițiile chiar daca pentru generația fulgilor de zăpadă sunt un motiv de panică.
