26 noiembrie 2024

Universitățile băcăuane au deschis un nou an academic

Deschiderea anului universitar la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: peste 2500 de boboci în anul I

Luni, 2 octombrie, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2023-2024, în prezența oficialităților, colaboratorilor din mediul socio-economic, cultural și sportiv, profesorilor și studenților și părinților.



Au participat din partea oficialităților Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Lucian Bogdănel, Prefectul Județului Bacău, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, Primarul Municipiului Bacău și Ana-Maria Egarmin, Inspector Școlar General, care au transmis mesaje pentru studenți și profesori la început de an universitar.

„În acest an Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău intră în al 63-lea an de existență, iar prin cele 35 de programe de studii universitare de licență, 24 de programe de studii universitare de master și 3 programe de doctorat, Universitatea caută să își găsească locul în aria învățământului național și internațional. Deja facem parte dintr-un Consorțiu internațional cu universități din Belgia, Spania, Olanda, Germania și Austria, care a obținut calificativul de excelență pentru proiectul depus de anul acesta. Vreau să urez studenților boboci și tuturor studenților Universității un an academic cu realizări și să se implice în cât mai multe proiecte pe care Universitatea le implementează”, a declarat Prof. univ. dr. ing.  Dr. h. c. Valentin Nedeff, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

„Începem cu bucurie noul an universitar pentru că avem cei mai mulți boboci din ultimii 4 ani, peste 2500 de studenți în anul I. A fost o admitere foarte bună, atât în privința studenților români, cât și studenții străini veniți din 21 de țări să studieze la noi, ceea ce ne dă încredere că facem un învățământ de calitate. Ne călăuzim activitatea pe mai multe principii: primul Universitatea aproape de tine, de studenți, de comunitate, de mediul socio-economic și administrativ. De asemenea, dorim să creștem digitalizarea Universității, internaționalizarea, creșterea performanței în cercetare, proiecte europene care susțin sustenabilitatea Universității astfel încât să devenim un pol de atracție în regiune”, a precizat Prof. univ. dr. ing. habil. Carol Schnakovszky, Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

În numele studenților boboci a luat cuvântul studenta Daria Iliuță, studentă în anul I la Facultatea de Litere: „Nu este pentru prima dată când pășesc pragul Universității și, vă mărturisesc, cu cea mai mare sinceritate, că, de fiecare dată când am vizitat acest loc, din dorința de a-mi alege instituția care să-mi călăuzească pașii academici, am fost primită cu mare bucurie și deschidere față de viitorii studenți. Am simțit, ca nicăieri altundeva, că aparțin locului datorită oamenilor minunați care au făcut posibile diverse activități și workshop-uri din cadrul Universității”.

Studentul Alexandru Chetroiu, Președintele Ligii Studențești a prezentat proiectele și activitățile realizate de Liga studențească pentru studenții care vor să își dezvolte abilitățile personale, dar și să se implice activ în plan social. În perioada 2-6 octombrie 2023 Liga studențească organizează sub denumirea „Boboc Fest” o serie de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment destinate bobocilor în vederea familiarizării cu mediul academic.

Noul an găsește Universitatea „Bacovia” modernizată cu echipamente noi

Și la Universitatea „George Bacovia” entuziasmul a fost la cote înalte. Aula Moldova a Universității a fost plină, invitați principali fiind prefectul Lucian Bogdănel, președintele CJ Bacău Valentin Ivancea, primarul Lucian Stanciu Viziteuși inspectorul școlar general prof. Ana-Maria Egarmin. Au fost prezente cadre didactice universitare, invitați speciali și studenți de la programele de licență și master ale universității.

„Cu bucurie și entuziasm, ne întâlnim astăzi pentru a marca începutul unui nou an universitar plin de oportunități și provocări. Să abordăm acest an cu pasiune și dedicare, să fim deschiși la idei noi și la colaborare, și să ne străduim să atingem potențialul nostru maxim. Universitatea este un loc unde visurile devin realitate și unde se formează liderii de mâine. Să fim inspirați și să inspirăm în egală măsură. Cu ocazia deschiderii acestui nou an universitar, este o mare plăcere să vă anunț că ne bucurăm de o serie de săli de clasă complet modernizate și echipate pentru a vă sprijini în parcursul vostru academic. Sălile noastre moderne au fost concepute cu atenție pentru a oferi un mediu optim de învățare. Acestea sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație, astfel încât să puteți beneficia de resurse și instrumente inovatoare pentru studiul vostru. Am investit în infrastructură pentru a vă ajuta să vă dezvoltați abilitățile și să vă atingeți obiectivele academice. Aceste săli moderne sunt mai mult decât doar spații de predare; sunt locuri de inspirație și colaborare. Vă încurajez să le utilizați în întregime, să discutați, să dezbateți și să creați împreună. Cu ajutorul acestor facilități de vârf, suntem convinși că veți avea o experiență academică îmbunătățită și că la absolvire veți fi pregătiți să faceți față provocărilor lumii moderne. Să ne bucurăm de aceste resurse în noul an universitar și să le considerăm un instrument valoros în călătoria noastră academică. Haideți să facem acest an, împreună, cel mai bun posibil”, a transmis Conf. univ. Dr. Andrei Paraschivescu, Rectorul Universității „George Bacovia” din Bacău.

„Dragi studenți, este o mare emoție și o imensă bucurie în inima mea, astăzi, la început de an universitar. Acest moment este unul special, nu doar pentru voi, studenții, ci și pentru noi, ca instituție academică. Avem o mare responsabilitate și suntem aici pentru a vă ghida în călătoria voastră spre cunoaștere, creștere și dezvoltare personală. În această sală, astăzi, suntem uniți de aspirația comună către învățare și către construirea unui viitor mai bun. Fiecare dintre voi aduce propriile visuri, ambiții și speranțe, iar această Universitate este locul în care veți avea ocazia să le îndepliniți. Fie că sunteți aici pentru a studia științe economice, drept sau științe administrative, suntem cu toții parte dintr-o comunitate dedicată educației și descoperirii. Universitatea este locul în care veți călători pe terenul necunoscut al cunoașterii, unde veți descoperi pasiuni noi, veți întâlni oameni care vă vor inspira și veți lega prietenii pe viață. Nu uitați că educația este o călătorie, nu o destinație, și fiecare lecție învățată, fiecare eșec și fiecare succes vă vor forma și vă vor ajuta să deveniți cât mai buni. Promitem să vă fim parteneri loiali în acest proces și să vă susținem la fiecare pas al drumului academic. Bine ați venit, bine ne-am regăsit, în marea noastră familie academică! Dragi colegi, vă urez un an academic cu multe satisfacții și împliniri. Munca noastră nu este doar un job, ci o vocație, și vă mulțumesc pentru angajamentul vostru. Sunteți modele pentru studenții noștri, și suntem norocoși să avem o echipă de cadre didactice și personal didactic auxiliar atât de talentată și dedicată. Vă doresc să fiți sănătoși, să aveți multă putere de muncă, răbdare și inspirație”, a spus la festivitatea de deschidere Lect. univ. Dr. Violeta Hazaparu, Decan, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative.

La Universitatea „George Bacovia” a început anul universitar în toate condițiile, chiar și cu…bebeluș în brațe. O studentă care a născut de curând, chiar în perioada examenului de licență, a venit cu bebelușul în prima zi a noului an universitar, următorul proiect pentru ea fiind un program de master la „Bacovia”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014