Dogoarea lui Cuptor nu i-a oprit pe credinciosii bacauani care au ales sa ia calea pelerinilor catre metocul chiriarhal ce strajuieste de pe colinele de la Valea Budului. Manastirea „Acoperamântul Maicii Domnului” a sarbatorit in acest mijloc de saptamâna hramul paraclisului care intregeste ansamblul monahal.
Praznuirea Sfintei Mironosite, intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena a fost prilej de intâlnire in rugaciune a obstii monahale cu pelerinii la umbra Crucii. Sfânta Liturghie a fost oficiata de catre ierarhul locului, Inaltpreasfintitul arhiepiscop Ioachim, inconjurat de un numeros sobor de preoti, printre care s-a aflat, ca invitat, si parintele arhimandrit Iustin Dragomir, staretul Manastirii Bogdana din Radauti.
„In acest loc ne cheama Dumnezeu, din când in când, pentru a ne ruga ca Sfânta Treime sa binecuvânteze lumea, sa ne adune la umbra Crucii, sub Acoperamântul Maicii Domnului” a subliniat IPS Ioachim in cuvântul sau de invatatura. Atmosfera de inalta spiritualitate a fost intregita de glasurile maicilor care compun corala Manastirii Varatec, venite special pentru acest eveniment impreuna cu maica stareta Iosefina Giosanu.
Aceasta sfânta sarbatoare a fost una cu totul speciala pentru soborul de maici de la Valea Budului conduse de maica stareta Magdalena Budeanu. Cei prezenti au asistat la tunderea in prima treapta a monahismului a sorei de manastire Maria care, prin mijlocirea arhiereului, a devenit astfel rasofora Teofana, completând astfel obstea acestui asezamânt monahal. La final, credinciosii au fost omeniti cu pachete cu alimente si apa minerala pentru ostoirea setei si spor la intoarcerea acasa.