25 noiembrie 2024

„Unii asteapta sa dai coltul in weekend ca sa aiba ei despre ce vorbi”

Cum totul se schimba cu repeziciune in lume asta, asa se intâmpla si cu juramintele pe care si le fac mirii. Oamenii nu-si mai promit ca vor ramâne impreuna pâna când moartea-i va desparti. Acum, in era Internetului, la mare trecere este juramântul ca niciun partener nu va avea vreo relatie online. In prim plan este si dorinta ca amândoi partenerii sa aiba grija de copii, in toate situatiile. Intr-o societate de consum si in vremuri grele, de criza, oamenii sunt practici si isi doresc, mai mult ca orice, sprijin emotional si material. Chiar daca, pentru multi, romantismul pare ceva foarte desuet in zilele noastre, mai sunt totusi cupluri care traiesc povesti de dragoste de mai multe decenii. Unul dintre acestea este cel format de Cristi Minculescu, faimosul solist de la Iris, si sotia sa Rodica. Intr-un recent interviu, dat revistei Viva, cântaretul tine sa precizeze ca nu s-a retras din legendara formatie a rock-ului românesc din motive financiare, desi acestea nu sunt deloc neglijabile. Spune ca e vorba despre un principiu, pe care nu-l mai putea apara, pentru ca degradarea morala de la noi se rasfrânge si asupra muzicii. Apoi, credinta lui ferma este ca „in viata ai ceea ce negociezi, nu ce meriti si, daca joci la mic, ai mic”. Vorbeste, desigur, despre dramatica experienta pe care a trait-o, acum trei ani in Germania, si când sotia sa, Rodica, i-a salvat viata. „De atunci, eu am vazut normalitatea altfel”, zice Cristi Minculescu, marturisind si ca s-a apropiat mai mult de Dumnezeu dupa ce a trecut printr-o asemenea mare cumpana. A revenit pe scena muzicala dar, din pacate, a constatat ca publicul nu mai este cel pe care-l stia el. Iris-ul le pare depasit celor care-si doresc numai distractie, entertainement, lucruri haioase si hazoase, publicul e superficial, nu mai are chef sa asculte un gen muzical care atinge chestiuni mai generale, filosofice, si care cultiva o forma de protest social. Parerea lui Minculescu, la care eu consimt, e ca noi nici nu am avut o miscare rock adevarata, ci numai rockeri. Ceea ce este cu totul si cu totul altceva. Ii inteleg foarte bine dezamagirea, tristetea, mai ales ca presa de scandal a speculat mult si multe pe seama lui, intrându-i cu bocancii in viata. Ce cumplit suna gluma lui amara despre tara noastra, in care „unii asteapta sa dai coltul in weekend ca sa aiba ei despre ce vorbi”. Si care nu sunt interesati de muzica pe care o face un profesionist autentic, ci de bârfe si de amanunte senzationale din existenta acestuia, chiar daca sunt false, inventate. Minculescu e lucid, si-si da seama ca nu are el puterea de a schimba ceva, politica editoriala a vreunui tabloid, si nici publicul, care nu mai e acelasi, chiar daca multi l-au sustinut dupa revenirea lui.
Soarta i-a facut insa un cadou imens cu Rodica, devotata lui sotie care afirma, fara a se teme de ridicol, ca in viata lor de cuplu totul a fost o minune. Cei doi se considera suflete pereche, având convingerea ca au fost predestinati sa fie impreuna. Ceea ce si-ar mai dori, pe lânga fericirea traita impreuna, mai ales dupa ce s-au nascut a doua oara (in urma dificilei operatii de transplant la care au fost supusi, Rodica donându-i lui Cristi jumatate din ficatul ei) ar fi sa se bucure de intimitate, liniste, respect din partea celorlalti. Lucru greu, daca nu imposibil la noi, unde mai toata lumea e ahtiata dupa lucruri deochiate, dupa scandaluri ieftine, scormonind gunoaiele in acest scop.

 





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014