În general, tindem să ne gândim la strămoșii noștri ca la niște oameni de o moralitate impecabilă, ghidați de valori și principii solide, care au trăit în conformitate cu un cod etic strict. Acest ideal al moralității strămoșești este, de multe ori, transmis și amplificat prin tradiții și povești, oferindu-ne o imagine idealizată a trecutului. Totuși, istoria, cu rigurozitatea sa, ne arată că realitatea era adesea mai complexă și mai nuanțată decât imaginea perfecțiunii morale. Nicolae Iorga, în scrierile sale, ne dezvăluie astfel de aspecte ale vieții medievale din Moldova, punând în lumină comportamente și obiceiuri care sfidează această idealizare a moralității strămoșilor noștri.
Un exemplu grăitor este dat de obiceiul desfacerei căsătoriilor. În Moldova medievală, Iorga ne arată că divorțul putea fi realizat cu ușurință, fiind suficient ca bărbatul să plătească o anumită sumă de bani pentru a încheia mariajul. Acest obicei, departe de a reflecta o atitudine de respect și seriozitate față de instituția căsătoriei, sugerează o tratare pragmatică, aproape comercială, a relațiilor de familie. Practica divorțului prin plată, numită de Iorga „desfacerea căsătoriei pentru doisprezece dinari,” arată că, în unele cazuri, căsătoria putea fi redusă la o simplă tranzacție financiară. Femeia era pusă într-o poziție vulnerabilă, având puține mijloace de apărare în fața deciziilor soțului ei. Acest tip de comportament demonstrează o asprime și o rigiditate în relațiile de familie, unde bărbatul avea control total asupra destinului conjugal al femeii.
În plus, Iorga menționează că acest obicei era atât de răspândit încât ajunsese să fie practicat și de alte grupuri etnice din Moldova, precum ungurii și sașii. Faptul că obiceiul desfacerei căsătoriilor devenise o practică comună printre diferite comunități din Moldova sugerează că influențele culturale și sociale ale regiunii contribuiau la o formă de moralitate colectivă mai permisivă decât ne-am aștepta. Această situație atrăgea însă atenția și nemulțumirea unor lideri religioși, care se temeau de degenerarea moralității și de pierderea controlului asupra ordinii sociale.
Pe lângă divorțul facil, Iorga menționează și existența poligamiei, o practică ce ar părea șocantă prin prisma normelor morale contemporane. El relatează despre un individ din zona Trotuș care avea patru soții, toate în viață. Această formă de poligamie nu era doar o anomalie a moralei, ci și o provocare la adresa ordinii sociale și a stabilității comunității.
Încercările de a corecta aceste devieri morale reflectă conflictul dintre autoritatea religioasă și o societate care părea dispusă să tolereze sau chiar să accepte comportamente ce contraziceau principiile creștine stricte. Episcopul Lusininski, spre exemplu, a trebuit să facă față rezistenței locale și să-și exercite autoritatea pentru a împiedica astfel de abateri. Lupta sa simbolizează eforturile de a păstra un cod moral rigid într-o perioadă în care obiceiurile locale deveniseră greu de controlat.
Deși credința și tradițiile erau valori importante, realitatea arată că oamenii erau deseori ghidați de interese pragmatice și, uneori, de o etică permisivă. Această atitudine reflectă complexitatea naturii umane și arată că, dincolo de idealurile morale, exista o practică de zi cu zi în care oamenii își adaptau comportamentul la context și circumstanțe. Moravurile strămoșilor noștri, așa cum le descrie Iorga, ne invită să privim cu o mai mare nuanță trecutul și să înțelegem că moralitatea nu este întotdeauna absolută, ci uneori modelată de realitățile sociale și economice ale vremii.
