15 noiembrie 2024

Unde s-ar putea muta Primăria Bacău

Problema sediului Primăriei Bacau se discuta de aproape 20 de ani fără a se găsi încă o soluție. Precum se știe, inițial, Primăria a funcționat, la începutul secolului trecut, în clădirea cunoscută azi sub denumirea de Biblioteca Județeană”, peste drum de hotelul Decebal. Ulterior, pe măsură ce serviciile oferite de municipalitate s-au înmulțit, sediul a devenit neîncăpător.

Apoi, Primăria a funcționat în sediul de pe strada Mărășești, care s-a dovedit neîncăpător, astfel că multe servicii au funcționat în alte sedii: așa-numita „Primărie 2”, pe Bulevardul Unirii, Spațiile Verzi, în Parcul Cancicov, Serviciul Public de Asistență Socială la Piața Cenbtrală și așa mai departe.



Prin 2003, primarul Dumitru Sechelariu se hotărâse să construiască o nouă clădire care să cuprindă toate serviciile într-un singur loc. Imobilul urma să fie amplasat lângă clădirea fostului Teatru de Animație, pe locul unei clădiri care adăpostise prima școală din Bacău. Noua Primărie urma să echilibreze zona parcului, fiind situată la capătul opus Catedralei. Actualul Parc al Catedralei urma să fie o piață, un fel de agora a orașului. Cum, la vremea respectivă, primăriile nu aveau prea multe fonduri la dispoziție iar, între timp, fosta clădire a teatrului a fost retrocedată, proiectul nu s-a mai materializat.

În perioada cât a fost primar Romeo Stavarache s-au mai discutat și alte propuneri, de la refacerea actualei clădiri, pâna la mutarea într-un imobil nou ce ar fi fost construit în zona Centrului de Afaceri. S-a facut și proiect, actualei clădiri urmau să-i mai fie adăugate elemente, trebuia îmbrăcată în sticlă, însă, din varii motive, nici acest lucru nu s-a mai întamplat. La un moment-dat s-a organizat chiar și un concurs pentru construirea unui sediu pentru Primărie pe locul parcării din fața hotelului Moldova. Concursul a fost câștigat, premiul de 10.000 de lei s-a plătit, dar nu s-a întâmplat nimic.

Actualul edil, Cosmin Necula, crede că municipalitatea ar putea cumpăra sediul BCR de pe strada 9 Mai. Primarul a declarat pentru Deșteptarea că se poarta o serie de negocieri ci Banca Comercială Română. „Dacă vom avea bani și vom reuși în negocierea cu BCR , ne vom muta acolo”, spune Cosmin Necula. Primarul Bacaului spune că acest imobil are avantajul că este gata de utilizat. Apoi, terenul de sub construcție este al municipiului Bacău, nu al băncii, care l-a concesionat, deci, prețul imobilului ar fi mai mic, deoarece nu ar include și prețul terenului.

Mai multe weekend-uri fără mașini în centru?

Primarul Bacăului a cerut, pe Facebook, opinia cetățenilor în privința prelungirii perioadei în care centrul orașului să fie închis circulației rutiere, în weekend-uri, până la data de 15 octombrie. În acest moment restricția circulației rutiere este valabilă până la data de 15 septembrie pe tronsonul Starea Civilă (fosta bibliotecă județeană) – Casa de Asigurări de Sănătate. „Experiența celor două veri în care am propus restricționarea traficului rutier în centrul orașului, sâmbăta și duminică, ne-a adus un feedback pozitiv din partea cetățenilor. Am primit mai multe solicitări de prelungire a perioadei așa că vreau să știu părerea dumneavoastră”, a scris primarul Necula pe pagina sa personală.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014