Unde-i Casa de Cultură? (I)

Locul unde veneai fără să te oblige nimeni

Trecem des pe lângă ea. Este situată în centrul orașului, impunătoare, străjuită de două sculpturi monumentale, ascunse acum în verdeață. Câți i-am mai pășit, de ani buni, treptele spre sala de spectacole?

Se desfășoară în jurul ei tot felul de activități care nu au nicio legătură cu ce se întâmpla aici… odinioară. „Vinovații fără vină…” s-au adaptat, sătui de cât au căutat lumină, să-i redea utilitatea. Nu a mai primit autorizație de funcționare, prezentând pericol în caz de incendiu.

Construcția ei a început în 1964, pe locul unde a fost casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 ), avându-l ca arhitect pe Clement Stănescu, cel care a proiectat și Hotel Decebal. A primit denumirea de Casa de Cultură a Sindicatelor Bacău și a fost inaugurată în decembrie, 1965.

Despre anii de început, aflu mai multe de la colegul nostru din presă, Cornel Cepariu. El a fost direct implicat în activitățile desfășurate aici, timp de mai mulți ani, după ce, licențiat cu nota 10 al Facultății de Istorie, Universitatea „Al. I.Cuza” din Iași, a primit repartiție în orașul în care a copilărit.

„Eu eram băcăuan. Mărturisesc că în Casa de Cultură nu intrasem decât la conferințele pe care le susținea profesorul Hadrian Daicoviciu, de la Cluj, și conferințele profesorului Iulian Antonescu – celebrului băcăuan care a realizat o rețea națională de muzee. Eram pasionat încă de mic de istorie. Am participat din clasa a opta la săpături arheologice.

Eram așa, ca un fel de aghiotant al profesorului Antonescu. Și m-am numărat printre puținii care au săpat în locul unde a fost bisericuța veche de lemn, de la Sf. Neculai.” În anul 1975, trei prieteni, după absolvirea facultății sunt repartizați toți la Bacău. Este vorba de Cornel Cepariu, Vasile George Puiu și Lucian Hanganu. Se cunoșteau foarte bine de la Radio Iași și revista Viața Studențească, unde au lucrat pe toată perioada studenției.

„Cel mai celebru la vremea aia era Vasile George Puiu. Era realizator de emisiuni pentru tineret. Eu lucram la Actualități. Mai era Lucian Hanganu, care făcea cea mai formidabilă emisiune de muzică din România. Se chema Top Radio Iași – Top Revista Cronica. S-a dus apoi… la Europa Liberă! Era un maestru al muzicii. Cu diplomele în mână, ne-am trezit toți trei la Bacău, tineri și plini de entuziasm.

Ce facem? Am zis să mergem la Casa de Cultură. Lucian terminase Facultatea de Textile. Voia să facă o discotecă mare în Bacău. Aici mai auzisem doar de orchestra populară și de Ion Drăgoi. Asta era imaginea noastră de atunci. Hai să vedem! Am dat peste un director tânăr, Dan Petre se numea – profesor de franceză. Când a auzit că vrem să facem o discotecă, nu exista la vremea aia așa ceva aici, a fost de acord din prima! Vasile George Puiu i-a propus înființarea unui cenaclu literar. Eu am tăcut cât au vorbit prietenii mei. Mă întreabă și pe mine: «dar tu ce ai de gând să faci? Ești repartizat aici!».

Făcusem știri, reportaje la actualități, voiam să fac presă! Dar trebuia să lucrez obligatoriu trei ani de zile, unde am fost trimis. Sincer, nu aveam de gând să rămân. Le-am spus părinților, care au rămas puțin supărați. Totuși, când am văzut că directorul acesta tânăr îl acceptă pe Lucian cu discoteca, când am auzit că și Vasile George Puiu, tot șef de promoție și el, care primise repartiție la Institutul de Învățământ Superior, cu talent poetic, vine să facă un cenaclu literar, am rămas.”

De la plenare… la concerte

La mijlocul deceniului șaptezeci, funcționau deja, în cadrul activităților desfășurate în Casa de Cultură a Sindicatelor, mai multe grupuri artistice. O formație de teatru, condusă de profesorul Ion Ghelu Destelnica – care lansase deja mai multe nume de actori. Orchestra Plaiurile Bistriței, una dintre cele mai bune din țară, condusă de Aurel Iancovici (cu doi soliști de muzică populară renumiți, Mariana Munteanu și Vasile Maxim).

„Exista și bibliotecă. O bibliotecă unde era o doamnă, de o eleganță și un rafinament care pe mine m-au impresionat, mama viitoarei actrițe Diana Lupescu. Și am mai găsit ceva. Un grup de oameni care deserveau Casa de Cultură, absolut remarcabili. Femei de serviciu ziua, doamne de o eleganță extraordinară la spectacole.

L-am întrebat pe director, eu ce sarcini am? Mi-a spus: «te ocupi de asta, de asta», dar nimic concret. Am insistat dacă pot să-i ajut la organizare, pe prietenii mei. Cu discoteca, cu Cenaclul Artelor. Nu a fost nicio problemă. Și am început să umblăm prin școli, să atragem elevi în activități care nu erau profesioniste. Problema era că instituția la care eram angajat… era a sindicatelor.

Pentru oamenii muncii. Așa ni se transmitea. Întâmplarea a făcut ca la sindicate să dau peste un om deosebit. Vasile Iacob. Soția, Doina Iacob, era actriță. Erau deschiși și entuziaști pentru a face și altceva.”

Casa de Cultură era gândită să găzduiască, pe timpul zilei, întâlniri de partid, consfătuiri, plenare și tot felul de adunări ale oamenilor muncii, dar și activități culturale, dintre care, cea mai cunoscută era Cântarea României.

„La puțin timp după ce m-am angajat, începea festivalul muzical Toamna Băcăuană. Fără nicio exagerare, pot să spun că la acest festival a participat cam tot ce însemna elita muzicii ușoare românești.

Au venit la Bacău și doi realizatori de emisiuni de televiziune, Simona Patraulea și Sorin Grigorescu. Ei au făcut emisiunile Dialog la distanță și Steaua fără nume. Între timp, directorul Dan Petre a plecat în armată, și eu am rămas singur, să-i țin locul. Un fel de interimar. Nici nu s-a mai întors. După armată a plecat asistent universitar, în meseria lui.”

Dincolo de actul artistic exista nevoia oamenilor de a se vedea și comunica, de a schimba impresii, păreri. Erau anii tinereții și ai entuziasmului care nu-ți prea lasă timp mult pentru decizii.

„Domnul Iacob, atunci, m-a sfătuit de bine. M-a ajutat să iau legătura și să cunosc liderii de sindicat din întreprinderi. Am stat de vorbă cu toți președinții. Spre surprinderea mea, oamenii ăștia ne-au dat un concurs extraordinar. Și am început să facem niște selecții, în fabrici, să se înscrie tinerii și la celelalte cercuri înființate. Am găsit și profesori minunați care să se implice. Profesorul Voicu Alexandrescu, profesorul Gheorghe Gozar, profesorul Dorel Sascău, care era de generația noastră, pentru Cercul de chitară.

Între timp, apar, la Casa de Cultură, Genu Cambos și Florin Iepurică. Mai cântaseră împreună. Florin s-a dus mai apoi la celebra formație, Roșu și Negru. Genu Cambos tocmai voia să-și facă o formație de muzică pop. Solistă era sora lui, Ozina, care a devenit o mare actriță apoi în Israel. Genu s-a căsătorit cu Mariana Greceanu, devenită și ea solistă renumită a Filarmonicii. Proveneau dintr-o familie de artiști. Mama, Lori Cambos, actriță, și tata, Vasile Cambos, regizor de teatru. Așa apare acel prim nucleu de formații, în afara celei de muzică populară. Tot în acel an a venit și Cenaclul Flacăra, al lui Păunescu, la Bacău.

Ne-am inspirat și de la ei. Am pornit treaba! Am dat un prim spectacol, Cenaclul Artelor, cu ajutorul liceelor și cu ajutorul președinților de sindicat. A fost un final de an plin.”

Va urma!