18 ianuarie 2025

Unda verde pentru acordarea ajutoarelor de incalzire


Falsul in declaratie, pedepsit conform Codului penal

A fost demarata depunerea cererilor si a declaratiilor pe propria raspundere privind componenta familiei, veniturile si bunurile acesteia. Ascunderea acestora ori declararea unui numar mai mare de membri de familie constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal. Cei in cauza risca si amenda. Sumele achitate necuvenit vor fi recuperate de la beneficiar in termen de trei luni.

Actiunea de inregistrare a cererilor pentru acordarea ajutorului de incalzire a fost demarata, dar este greu de spus daca termenele prevazute de legislatie pentru aceasta vor fi respectate intocmai. Cert este ca solicitantii trebuie sa depuna cererea si declaratia pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia pana la 31 octombrie. Apoi, primariile ii vor instiinta pe solicitanti pana la sfarsitul lunii noiembrie, daca au dreptul sau nu la ajutor. Dispozitia primarului privind acordarea sau respingerea acestei prestatii sociale poate fi atacata, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ordonanta 70/2011 privind ajutorul de incalzire prevede ca formularele de cerere si declaratie pe propria raspundere pentru cei racordati la sistemul centralizat de termoficare sau cei care isi asigura incalzirea locuintei pe baza gazelor naturale sunt transmise de catre furnizor consumatorilor individuali si asociatiilor de proprietari. In municipiul Bacau, insa, exista opt centre de colectare a cererilor si declaratiilor, respectiv in trei puncte termice, la Politia Locala, la Serviciul Public de Asistenta Sociala, la sediul central al primariei si la cel de la Piata Centrala. "Incepand de astazi (ieri – n.n.), bacauanii sunt asteptati la aceste puncte ca sa depuna cererile, ne-a declarat Elena Cirnu, purtatorul de cuvant al CET Bacau. La fiecare punct de colectare este si un reprezentant al unitatii noastre. Acesta se ocupa de incheierea conventiilor intre societatea noastra si proprietarii apartamentelor." Pentru familiile care isi incalzesc locuinta cu lemne, carbune sau produse petroliere, formularele de cerere si declaratie se gasesc la primaria de domiciliu.

Anchete sociale la domiciliu



Familiile sau persoanele singure care vor solicita ajutor de incalzire vor trebui sa trateze cu mare seriozitate si raspundere completarea cererii si, in mod deosebit, a declaratiei pe propria raspundere. Si aceasta deoarece legea prevede sanctiuni drastice in cazul declararii unui numar mai mare de membri de familie si a unor venituri mai mici ori al ascunderii bunurilor pe care le poseda. Ordonanta 70/2011 prevede ca aceasta reprezinta infractiune de fals, uz de fals sau inselaciune si se pedepseste potrivit dispozitiilor Codului penal. Dar se poate si sanctiona cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei. Cei care vor da declaratie falsa vor fi depistati mai devreme ori mai tarziu. In anii anteriori primariile erau obligate sa faca, prin sondaj, anchete sociale numai la 3 la suta dintre beneficiari. Acum ele trebuie ca pana la inceputul sezonului rece urmator sa efectuze anchete sociale la domiciliul a cel putin 60 la suta dintre solicitantii de ajutor. Daca beneficiarul refuza sa furnizeze informatiile si documentele necesare intocmirii anchetei sociale sau se constata ca nu a fost declarat corect numarul membrilor de familie, al bunurilor ori nivelul veniturilor, atunci plata ajutorului inceteaza. Totodata, sumele achitate necuvenit vor fi recuperate in termen de trei luni de la cel care a beneficiat de ele, primarul avand dreptul sa emita titlu executoriu. Pentru declaratie falsa, primarul are si obligatia sa sesizeze organul de urmarire penala.

Se va recurge si la alte probe

Normele de aplicare a Ordonantei 70/2011 prevad si ca plata va fi incetata si daca doua persoane declara despre o familie beneficiara ca detine anumite bunuri sau are venituri in raport de care nu se mai incadreaza in criteriile de acordare. Mai exact, la definitivarea anchetei sociale efectuate de catre un reprezentant al primariei la domiciliul celui care a cerut ajutorul se pot utiliza declaratiile de la cel putin doua persoane care cunosc situatia sociala si civila a solicitantului. Declaratia va fi semnata de catre cel care o da si de catre reprezentantul primariei. Totodata, normele stabilesc si bunurile mobile si imobile care conduc la excluderea de la plata ajutorului de incalzire. Cei care detin mai mult de o locuinta, o motocicleta, motoreta, scuter sau autoturism nu vor primi ajutor. Nici cei care au un tractor, combina de recoltat, presa de ulei ori moara nu vor avea acest drept. Chiar si o drujba detinuta pentru rezolvarea nevoilor din gospodaria proprie reprezinta un motiv de excludere de la plata ajutorului. Si familiile cu o bucata de teren mai mare nu vor fi luate in calcul la stabilirea lui. Sunt excluse de la acesta cele care au un teren construibil de 1.000 mp, in urban, sau 2.000 mp, in rural, ori daca au o suprafata arabila de 2 ha. Familiile cu peste 3 vaci, 5 porci, 20 de oi sau 15 stupi de albine nu vor avea nici ele dreptul la ajutor. De retinut ca doar unul din toate aceste bunuri poate conduce la suspendarea ajutorului.
Elena Tintaru
Doina Mincu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img