A apărut timp de două decenii (27 apr. 1924 – 31 ian. 1944) în urbea de la întâlnirea Bistriţei cu Siretul, ca „ziar agricol, industrial, comercial şi al intereselor generale”, devenit după un an publicaţie independentă, apoi o gazetă „de dimineaţă” (1939), mai precis „de informaţii” (1941).
La început apărea duminica, după aceea bisăptămânal (1933-1934), pentru ca din 1939 să devină cotidian (ne informează Florinela Floria în „Istoria jurnalismului din România în date”, coordonată de Marian Petcu). Paginile (2, apoi 4; din 1941, marţea, se adăuga o pagină pentru literatură) aveau formatul 58 x 40, 62 x 43, 25 x 39, 48 x 32, 60 x 40, probabil în raport cu specificul maşinii de multiplicat, odată cu alegerea altei tipografii.
S-a început cu „Albina” de la Iaşi şi s-a continuat cu „Viitorul” din Roman şi desigur cu tipografiile băcăuane: Leopold Steinberg, „Gutenberg” D. Rosenberg, „Minerva” M.H. Margulius, „Rapid” L. Berman & H. Leibovici („Progresul”), „Goldsmith”, „Munca”, „Copel”, „Lumina” ş.a. Redacţia şi administraţia se aflau în Bacău, la mai multe adrese, de la Strada Cimitirului Catolic, nr. 3 la Strada Centrală, nr. 1, apoi pe strada Bacău-Piatra, strada Regele Ferdinand, calea Regele Ferdinand, nr. 23 (etaj), în curtea Băncii „Oituzul”, strada Clotilda General Averescu (fostă Iernii), calea Mărăşeşti, nr. 17 (vizavi de Prefectură), calea Regele Ferdinand, nr. 3.
Era proprietatea Societăţii Anonime „Bacăul”, după ce fusese în posesia lui Tache Floareş, pentru ca din 16 dec. 1928 să treacă sub conducerea unui comitet. Directori au fost Constantin Paşalega, Ed. Nedeleanu, Virgiliu C. Dumitriu, P. Nicolau-Stoika, N. Margulius Mărgărit, Florian Amaru Paraschivescu şi Ioan Nicolau. Primi-redactori erau Dimitrie C. Iorga, Ovidiu Buzneanu ş.a., iar secretari de redacţie, D. Mihalachescu, N.C. Munteanu-Muntmarg şi Constantin Erina.
Editorialul primului număr, tipărit în 1000 de exemplare, este construit după canoanele compoziţionale. Se pleacă de la general („Dintre izvoarele de bogăţie care întăresc şi înalţă un neam sunt, fără îndoială, agricultura, industria şi comerţul şi dacă sunt ţări binecuvântate de Dumnezeu de a fi înzestrate cu bunuri, [încât] acele ţări pot să fie mândre de viaţa şi progresul lor, putem spune cu toată mândria că între acestea este şi România mare şi frumoasă”), la particular: „Când am procedat să scoatem ziarul «Bacăul», ne-am gândit că judeţul nostru este între cele dintâi în ţară cu bogăţie naturală, industrie şi comerţ”. Publicaţia, declară conducerea, se vrea „o oglindă fidelă care să înfăţişeze celorlalte judeţe […] puterea noastră de muncă”, într-o „operă începută de noi cu trudă şi sacrificii”. Gazeta umple un gol, căci „apariţia unui ziar în oraşul Bacău era de mult aşteptată”.
Doctrina gazetei decurge din respectarea drepturilor cetăţeneşti, mai precis „a ridicării neamului prin cultură”. „Va lua apărarea tuturor funcţionarilor statului, judeţului şi comunelor, susţinându-le doleanţele lor drepte”, şi „va înfiera fără cruţare pe cei ce lucrează pe sub mânecă contra intereselor superioare ale ţării”. Cu un asemenea program, afilierea ideologică este exclusă: „Noi cu ziarul nu suntem în serviciul niciunui partid politic”, „căci lumina, adevărul şi progresul n-au partid”. Gazeta „rămâne un organ de informaţii al opiniei publice şi o tribună pentru interesele locale generale”, pentru a fi în continuare „obiectiv, demn, românesc”.
La 31 oct. 1939, devenind cotidian, şi-a extins aria de cuprindere către toată Moldova, trecând „de la caracterul local pe care l-a avut «Bacăul» până astăzi, la caracterul regional” (cf. Gheorghe Pătrar, „Publicaţiile periodice băcăuane – 1867-1967”). Dintre numeroasele semnături din pagini le-am reţinut pe cele ale pedagogilor, scriitorilor, juriştilor, teologilor, ziariştilor consacraţi, precum Grigore Tabacaru, I.I. Stoican, Liberale Netto, Atta Constantinescu, V. Fulger-Dan, Al. Gh. Doinaru, I. Voledi, Constantin Sturzu, V.D. Manciu, Gr. A. Urziceanu, Sandu Russu, Al. Şendrea, Marius Mircu, G. Caizerliu, Al. Lascarov-Moldovanu, Ion Larian Postolache, Ion Sofia Manolescu, Mircea Dem Rădulescu, N. Anghel, Coriolan Gheţie, Lucian Valea, Dimitrie Stelaru, D. Iov, B. Frunte ş.a.
Grigore Grigorovici (în „Bacăul din trecut şi de azi”, 1933) ne aduce detalii importante: ziarul a apărut graţie eforturilor depuse chiar de el, ca prim-redactor, de George Ţintă, administrator, cu concursul moral al lui Criste Cristoveanu. Intuim subiectele abordate de Dimitrie Mihălăchescu, „institutor din Bacău şi apărător al învăţătorimii”, N.C. Munteanu-Muntmarg, „preot la Scorţeni”, I. Idelovici-Voledi, „redactor umorist”.
„Bacăul” – ziarul cu un loc distinct în istoria presei locale şi regionale.
