La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 20.00 poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Ştefan cel Mare.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că un tânăr de 21 ani, din comuna Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DC 121, cu direcţia de mers Gutinaş-Oneşti, a pierdut controlul volanului în pantă, a părăsit partea carosabilă pe dreapta şi a lovit un pom aflat la aproximativ 3 m de carosabil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 21 ani care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, unde a rămas internat.
În urma testării tănărului cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, din verificările poliţiştilor s-a stabilit că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.