15 noiembrie 2024

Un tânăr băcăuan pe drumul artei. „Eu sunt un cumul de oameni”

Anul universitar a început pentru mii de studenți, printre ei aflându-se și Ovidiu George Rusu din Sănduleni, județul Bacău, care a fost admis la Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București.

Ovidiu este absolvent al Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, însă ar fi dificil să spunem că la un anumit profil, pentru că trei ani a studiat la secția „arte murale” iar în ultimul an la „grafică”. Se pare că tânărul nostru este unul special pentru că s-a bucurat și încă se bucură de aprecieri și sprijin din partea unor profesori din colegiul de arte băcăuan.



„Am avut un mare avantaj și sprijin prin faptul că am avut parte de încrederea oamenilor”, își începe povestea Ovidiu Rusu, care, cu modestie, crede că despre el vorbesc lucrările sale.

„În mare parte din lucrările mele am încercat să fac o analiză a ceea ce vedeam și mi-am pus diferite probleme, cum ar fi cele de compoziție, de percepție, cum aș putea să reprezint cât mai veridic un lucru sau cum să nu-l reprezint”, a mai spus tânărul artist care confirmă că stăpânește foarte bine fenomenul. Pentru a nu ne complica în termeni, am stabilit împreună să-i spunem talentului lui Ovidiu, general, pictură, și am dorit să aflăm când și-a dat seama că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmeze în viață.

„Nici nu mai țin minte. Toată lumea din jurul meu, și aici mă refer la cei din familie, mi-au spus că atunci când aveam vreo trei-patru ani am realizat primele «lucrări» și culmea e că încă de atunci aveam înclinații religioase”, a povestit tânărul care a mărturisit că preferă să deseneze sfinți și mai puțin flori sau alte imagini. Părinții lui au înțeles că acesta este harul lui Ovidiu și l-au încurajat foarte mult, astrele s-au aliniat și a chiar a avut parte de un context favorabil. Odată cu descoperirea acestei pasiuni, în aceiași perioadă se picta biserica din satul natal.

Ovidiu mergea frecvent și urmărea lucrările intrând în vizorul pictorului Constantin Zafiu care a realizat pictura bisericii din Sănduleni. Școala primară a urmat-o în localitate, după care, tatăl său a venit să-l înscrie în clasa a V-a la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău. Seniorul a avut inspirația să ia câteva lucrări ale fiului său pe care le-a prezentat unor reprezentanți ai colegiului, profesoarea Dana Bîrzu declarându-se profund impresionată de ce a văzut, mergând direct la prof. Ioan Lăzureanu, profesor de specialitate care se ocupă de elevii de gimnaziu.

Astfel, pentru Ovidiu Rusu au urmat opt ani în colegiul băcăuan, ani care, așa cum susține, au fost deosebit de frumoși și în care a învățat o mulțime de lucruri. „Tot ce am învățat aici m-a adus în situația de astăzi. Eu sunt un cumul de oameni care s-au străduit și mi-au insuflat o mulțime de informații”, a mai spus tânărul. Situația din păcate nu era prea roză, pentru că situația financiară a familiei nu era una strălucită și amenința cumva posibilitatea de a studia în Bacău în cele mai bune condiții. Povestea a ajuns însă la Episcopia Romanului și Bacăului, unde s-a înțeles situația lui Ovidiu.

Episcopia a susținut financiar plata gazdei în cei opt ani de studiu și a aranjat cu un restaurant ca tânărul să primească zilnic un prânz cald gratuit, lucruri pentru care Ovidiu a declarat că este recunoscător.

Trecând de la povestea vieții la arta lui, tânărul a spus că nu poate cuantifica lucrările sale, dar ca poate estima că ar fi peste 200, însă și aici ar mai de discutat pentru că depinde de dimensiuni. Prima expoziție a avut-o în clasa a V-a, pe holurile liceului, fiind o expoziție de grafică – icoane, apoi în clasa a VII-a expus la Casa Memorială „Nicu Enea” alte lucrări de grafică sub titulatura „Mit și Legendă”. Au urmat alte și alte expoziții, una foarte importantă fiind la Chișinău unde și-a prezentat icoanele iar lucrările sale au fost foarte apreciate.

Între toate acestea merită menționat faptul că Ovidiu Rusu a câștigat în clasa a XI-a premiul I la Olimpiada Națională de Arte Vizuale la secțiunea „murale”, fiind pregătit atunci de prof. Katy Andrieș, un an mai târziu, obținând un premiu III la secțiunea „grafică” îndrumat de prof. Ovidiu Marciuc și prof. Luminița Radu. Ca toți pictorii, a vândut câteva din lucrările sale, în mod special icoane, Ovidiu declarând că la un moment dat chiar se vede trăind din pictură.

Pentru că am atins această latură, a viitorului, tânărul pictor băcăuan a ținut să fie pragmatic și să afirme că partea de pictură de icoane pe lemn sau pictură de biserici ar fi cea mai convenabilă din punct de vedere financiar, dar că nu vrea să renunțe la partea artistică.

Până atunci însă, Ovidiu Rusu, un mare admirator al lui Rembrand sau Giotto (pictor muralist), dar și a multor altor pictori celebri, a pășit pe o altă treaptă din cariera lui, facultatea, de care sperăm să se bucure din plin.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014