La data de 28 august a.c., în jurul orei 16.30, un bărbat de 61 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie din municipiu, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care se afla parcată regulamentar pe partea dreaptă a sensului de mers.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au testa conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a indica concentraţia de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i s-au prelevat mostre bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Nu s-au înregistrat victime omeneşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.