Pe 28 decembrie 1975, în paginile cotidianului băcăuan Steagul Roșu, apărea un reportaj care celebra finalizarea unui proiect monumental: noua Sală a Sporturilor din municipiul Bacău. Articolul, intitulat „Un prim popas în noua Sală a Sporturilor”, transmitea entuziasmul și mândria unei comunități care vedea cum munca și creativitatea dădeau naștere unui simbol urban și sportiv de referință.
O capodoperă arhitecturală
De la primele rânduri, textul surprinde caracterul aparte al edificiului: arcul dublu parabolic, unic în România, atrăgea privirile de la distanță, devenind un punct de reper vizibil din diverse colțuri ale orașului, inclusiv de pe pasarela centrală sau de pe terasa Motelului „Măgura”.
Pentru autor, Sala Sporturilor era mai mult decât un loc destinat competițiilor sportive – era o expresie a posibilităților arhitecturale și creative, un spațiu care îmbina estetica îndrăzneață cu funcționalitatea desăvârșită. Detaliile oferite — tribunele verzi, suprafața sticloasă a terenului și dimensiunile generoase — conturau o viziune despre un viitor în care acest edificiu avea să devină o scenă grandioasă pentru evenimente sportive de înalt nivel.
Gloria sportului românesc
Într-o evocare plină de imaginație, autorul reportajului vizualizează Sala animată de aplauzele entuziaste ale miilor de spectatori. Plasa de volei și semicercurile terenului de handbal devin simboluri ale speranței că acest loc va găzdui mari victorii sportive. Se vorbește despre posibilele nume gravate pe o placă comemorativă — campionii mondiali ai handbalului, precum Gațu, Penu sau Bîrtalan, și gimnastele de renume mondial, Nadia Comăneci, Gabriela Trușcă și Teodora Ungureanu.
Sala nu era doar o construcție, ci un omagiu adus performanței sportive, un spațiu menit să inspire generații de sportivi și să aducă glorie sportului românesc.
Simfonia muncii
În contrast cu viziunea grandioasă a competițiilor viitoare, autorul ne readuce în prezentul momentului: șantierul plin de forfotă. Simfonia sudorilor, dulgherilor, electricienilor și mozaicarilor devine, în cuvintele sale, „cea mai frumoasă simfonie ce poate răsuna sub uriașa cupolă a noului edificiu”. Este un omagiu adus muncii constructorilor care, prin eforturi neobosite, au reușit să transforme un vis în realitate.
Un simbol al orașului
Reportajul din Steagul Roșu nu doar că descrie Sala Sporturilor din punct de vedere tehnic și estetic, dar îi conferă o identitate simbolică. Aceasta devine un loc unde munca, ambiția și talentul se întâlnesc, un spațiu care ridică orașul Bacău la rangul de centru sportiv și cultural.
Astăzi, Sala Sporturilor din Bacău rămâne un martor tăcut al decadelor de competiții, spectacole și evenimente care i-au trecut pragul. Articolul din 1975 ne amintește nu doar de începuturile sale, ci și de forța creatoare a comunității care a făcut posibilă această realizare.
Acest reportaj este, fără îndoială, un exemplu de jurnalism narativ care transcende timpul, păstrând vie memoria unui moment definitoriu din istoria urbanistică și sportivă a orașului Bacău.
