9 noiembrie 2024

Un semnal şi o întrebare tulburătoare: „Crezi că ştii să trăieşti?!”

Cartea prof.dr.H.C. Gheorghe Mencinicopschi, „Crezi că ştii să trăieşti?! Alimentaţia şi longevitatea. O nouă abordare holistică” (Editura Dharana, Bucureşti, 2019), lansată şi în Bacău, miercuri 12 iunie, în Amfiteatrul al Şcolii Postliceale Sanitare„Sanity”, se deschide cu o Rugăciune: „Doamne, dacă mi-ai dat putere şi m-ai inspirat cu Harul Tău cel Sfânt să scriu această dizertaţie, în timpul penitenţei la închisoare, atunci, dacă ceva am greşit, scriind aceasta, ca mirean, cu atât sunt mai conştient că am păcătuit, mai tare ca oricare dintre aceştia! Doamne, smereşte-mă, Întru Slava Ta!”

O întâlnire cu prof. Gheorghe Mencinicopschi este în primul rând un privilegiu, dar şi o şansă de a intra, împreună cu el, în Universul vieţii, ştiinţei şi credinţei, a legăturilor fundamentale dintre cultură, informaţie şi alimente, mai precis să înţelegem „teoria informaţională” a hranei. Însăşi titlul cărţii este o întrebare tulburătoare: „Crezi că ştii să trăieşti?!” Şi nu este numai o întrebare ci şi o interogaţie care incită şi invită la lectură, întrebare la, cu amabilitatea, prof. Mencinicopschi a răspuns pe larg într-o conferinţă de presă.



De fapt, lansarea recentei sale cărţi a fost un pretext, punctul forte al manifestării organizată de
Asociaţia Psimed şi Editura Dharana, a fost conferinţa publică „Alimentaţia care hrăneşte trupul, sufletul şi mintea. Legătura dintre puterea de a iubi şi alimentaţia sănătoasă”, susţinută de prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi, Maria Timuc – psiholog terapeut, şi dr. Roxana Barbu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Maria Timuc, autoare a mai multor cărţi de specialitate, printre care „Paşi către tine însuţi – Vindecarea cauzală” şi „Paşi către tine însuţi – Puterea Frumuseţii Interioare” (Editura Dharana), semnează Prefaţa cărţii prof. Mencinicopschi, din care am reţinut un pasaj: „Pentru că trăim într-un univers informaţional, a cărei structură o regăsim descrisă din diferite unghiuri, respectiv al religiei, al fizicii cuantice, al geneticii, al chimiei moleculare şi chiar al spiritualităţii, este de la sine înţeles că şi hrana are o structură informaţională. «Hrana are informaţie», iată un concept deosebit, pe care l-am găsit în cartea «Crezi că ştii să trăieşti?!» a prof. Mencinicopschi.”

Evenimentul a fost moderat de psiholog George Rebegea, preşedinte al Asociaţiei Psimed, parteneri fiind Şcoala Postliceală Sanitară „Sanity”, Clinica „Sanity”, Zipp Art, Florăria „Irissana”, Destine Broker.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014