Un rău „mai puțin rău”

De la un timp, mulți dintre noi se gândesc să-și facă ordine în viață, alegând ce să facă sau să nu (mai) facă. De exemplu, eu am decis, de mai multă vreme, să nu mai consum orice îmi apare înaintea ochilor (și a gurii), în ideea în care, se știe, alimentele sunt din ce în ce mai „artificiale”. Ajunsesem, la un moment dat, să nu mai știu ce e bun sau rău, atât de înșelătoare erau produsele (sau etichetele de pe ele).

Și, tot selectând din oferta pieței, am constatat că…mai nimic nu se încadra în parametrii stabiliți inițial de mine. M-am consolat cu ideea că aș putea totuși alege din ce mi se pune la dispoziție…un rău „mai puțin rău”. Vă spun, dificilă misiune. Și asta pentru că nici măcar etichetele nu mă ajută să înțeleg care produs îmi poate face cel mai mic rău posibil. Dar, nici legislația nu „lucrează” în favoarea noastră.

Ca să nu mai vorbesc despre „aleșii” noștri care nu fac aproape deloc eforturi astfel încât să înlăture acest neajuns (deși, i-am trimis acolo tocmai pentru a se îngriji de viețile noastre). În fine, marea problemă e că din ce în ce mai greu poți identifica chiar și la țară (acel loc aflat, în conștiința noastră, ceva mai departe de „ispitele” lumii moderne) un produs cu adevărat lipsit de pericole.

Pentru că și țăranul (ăla de vinde la piață) s-a mai deșteptat și a înțeles că zarzavatul îi crește mai greu în grădină dacă nu-l „ajuți” câtuși de puțin. E suficient să umblați liniștit prin piețe și să aruncați o privire peste tarabe. O să vedeți că mai toți vând produse, și-atât. Nu știi clar de unde sunt aduse, cum au fost obținute, cu ce au fost „stimulate” ca să se facă dodoloațe sau cum au fost apărate de boli și dăunători.

Și cred că nici tu, de-ai încerca să ții în frâu pomii din livada proprie, nu vei reuși s-o faci, fără a apela la soluțiile chimice. Nu vreau să-i blamez pe toți care trăiesc din ce produce pământul. Ar fi nedrept. Dar, nedrept e și faptul că nici eu nu mai am nicio posibilitate de a alege… să rămân sănătos.