Pare neadevărat, dar oraşul Buhuşi nu are o monografie. Singura lucrare de referinţă pentru istoria oraşului o reprezintă un istoric al Fabricii de Postav, firmă cu mare prestigiu european.
Iată că, din iniţiativa primarului Ionel Turcea, a viceprimarului Vasile Zaharia, dar şi a managerului firmei VIVA FEED, ing. dr. Mihail Lupu, consilier local, un proiect generos de realizare a unei monografii a oraşului a stârnit deja un interes real.
Firma VIVA FEED a şi virat în contul Asociaţiei Renaşterea o sumă importantă pentru activitatea de cercetare, documentare şi editare.
Firesc, şi Consiliul Local urmează să aloce o sumă în acest sens. Cei mai mulţi dintre cei antrenaţi în acest demers sunt profesori, preoţi, economişti, bibliotecari, dar şi reprezentanţi ai comunităţilor evreilor şi germanilor, care au jucat un rol important în istoria oraşului. Optimiştii cred că o primă parte a monografiei ar putea să fie publicată la sfârşitul acestui an. Toţi cei care cunosc date interesante, inedite pentru public, sunt rugaţi să contacteze colectivul redacţional (monografiebuhusi@yahoo.com).
Aspecte care vizează geografia, viaţa economică, istoria, demografia, biserica, administraţia, turismul, învăţământul, cultura, sportul, cultura, personalităţile oraşului etc. sunt ţinte importante ale sumarului viitoarei monografii. Un sumar care ar putea fi îmbogăţit şi ca urmare a sugestiilor care vor fi primite.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.